Apropo de viața de după

Apropo de viața de după 80 de ani, citeasc azi că Marina Voica, cea cu “și afară plouă, plouă, și-i trecut de ora 9 (seara, oh!), însă în privirea noastră nu e loc de dumniavoastră (cu ușor accent încovrigat pe i, da?), la 83 de ani a cântat live într-un concert anul trecut. La 83 de ani, am spus, da?

Vezi ce înseamnă să fii ca o floricică (chiar avea una roz-bombon, mare, bubuloasă, drept în față, super-broșă, vreau și eu una) și să ții legătura cu toți impresarii născuți și nenăscuți, să faci networking și să-i întrebi zâmbind din ochi, eu când mai cânt. Că am chef. Sigur și alți greieri frumoși de romanț românesc, ajunși la pensie și peste ea, ar mai vrea să cânte pe scenă, dar ori se fasonesc, ori nu întreabă, chiar de mai multe ori, dar eu când mai cânt. Se tem. Ori că falsează, că nu-i ține vocea sau genunchii, ori că… dar nu, de fapt, mai cu seamă se tem cu vocea. Că se fac de râs, că nu se cuvine, că nu mai cânți la bătrânețe. Ba tocmai la bătrânețe îi vreme bună de trilulilu.

Și da, Marina Voica are niște stridențe pe ici pe colo, la niște corzi vocale de 83 de ani, ce vrei? Dar cântă. Și ce dacă. Cântă. E veselă. Are o floare roz în piept. Ne veselește. Și nu doar “șlagăre”, mai încearcă și ceva nou, un fel de rock-house. Nu, nu-i ridicol. Chiar fermecător.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s