Death by chocolate

Așa cum se interzice acum fumatul în spațiul public, deși ar trebui interzis și-n spațiul privat unde sunt copii, se vor interzice în viitor dulciurile, îndeosebi cele de fabrică, adică cele făcute pe bandă rulantă, cu cele mai frumoase artificiale culori, cele mai savuroase artificiale arome și cu cele mai ademenitoare artificiale forme, în spațiul public și, sper, și-n spațiul privat acolo unde sunt copii oameni de orice vârstă.

E un gest criminal, la propriu, să le expui așa în vitrine, pe rafturi, la o distanță de braț (mic braț, desigur, să ajungă copilu’), tentante spre irezistibil, la fel cum e și expunerea țigărilor, ambele vânturând ispita descărcării imediate de dopamină din creierul atât de predispus la adicții.

Mergeam prin magazine în perioada sărbătorilor și măsuram cu privirea, milog și jinduind, fie-vă milă de noi, metri întregi de rafturi suprapuse gemând de dulciuri. Exact ca în pădurea cotoroanței cu casa din turtă dulce, mă purta norocu’ drept în gura crocodilului. Puteai să reziști? Puteai să nu muști și tu din turta aia? Măcar a ei era home-made, mai bine cu mult decât industria colorată de zahăr crăcănată dezmățat în fața poftelor deodată cele mai putincioase. Că ‘poi, cum? E sărbătoare, domle, e Crăciunul, să nu întind și eu o mână crăciunească și criminală să iau să mestec o caramea și apoi, să mai și cumpăr și pentru țâncii clanului, să molfăie și ei, la fel de sweet junkies ca și mine, dacă nu născuți, atunci făcuți de năravurile celor mari, aceleași otrăvuri dulcifere și desfătătoare? Cotoroanța sfârșea victorios, kilărindu-te. Ceea ce fac,  exact la fel, și aceste frumoase și neasemuit de inventive rafturi gemând, a se observa că se repetă gemutul, căci transpiră viitoare pârdalnice urmări, deci gemând de dulce. Raftul e de vină!

A ieșit la iveală că America, și apoi și restul lumii, că America dă tonu’ la toate prostiile, s-a luat după un basm prin anii ’70, când s-a spus că grăsimea din alimentație duce la bolile de inimă, trecându-se sub tăcere restul negru al poveștii, format din categoria mult mai ucigașă, cea a dulciurilor. Au evitat grăsimea. Nu și dulciurile. The Carbs. Rezultatul? Rezultatul are ceva-n privire.

Dar cum îi explici unui copil că ciocolata nu-i bună, când ea e literealmente pe toate gardurile? La fel cum îmi explici mie că felia aia de tort de ciocolată, etajată în 4 rânduri alternativ amețitoare de cremă albă-cremă neagră și lungă cât două palme de om, ce abia încăpea pe un platou pe care ai fi putut întinde liniștit un godac cu măr în gură, nu e bună. Nu poți. Nu poți să-mi explici așa ceva.

Un singur lucru rămâne de făcut. Să se interzică. Primesc! Să se scoată tentația. Să se închidă ochiul dracului. Se va face. Dar nu mintenaș ci, cum ziceam, undeva într-un viitor mai deșteptat. Până atunci, mai învârt o dată bucățica de clătită caldă prin nutella întinsă languros în formă de valuri catifelate pe marginea farfuriei, și, după ce prind în vârful furculiței și feliuța gingașă de banană, că da, sigur, trebuie și vitamine la atâta dulce, deschid o gură mare. Cu poftă.

One comment

  1. Too much is bad. Orice lucru strică când trece peste o limită, mai ales dacă creează adicție. Însă, n-ar fi deloc rău să existe la vedere, afișat, în raioanele de dulciuri, care e limita indicată pe categorii de dulciuri și de vârste, consumul per zi. Să fie interzis a ne îmbia să luăm cantități astronomice!

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s