Death as deserved

La sfârșit, la capătul capătului, când trebuie să pleci de pe o lume în care ai făcut ce-ai crezut de cuviință în limitele date de timpurile petrecute, totul devine irelevant. Toate acele lucruri pentru care te-ai zbătut, toate acele discuții și argumente în care ai pus patimă, toate planurile făcute demult și trase cu greu spre o oarece îndeplinire, toate lucrurile neterminate pe care țineai să le duci la capăt, până și toate regretele, dispar. Pentru tine, tocmai pentru tine, cel ce s-a consumat cel mai tare pentru ea, viața proprie devine străină și irelavantă.

Vine momentul în care nu-ți mai pasă de nimic. Ai obosit. Obosit definitiv, în măduva oaselor. Iar dacă firul zilei se întunecă, ca într-un apus încet și definitiv, e cel mai firesc lucru. Ce altceva? Așa de obosit când tot ce contează, singurul lucru care mai contează, e să te întinzi, oriunde, acolo, pe loc, și să adormi. Lași în urmă fără nicio tresărire de grijă tot ce ai fost, pentru că tot ce ai fost te-a stors de ultima picătură de vlagă. Adormi sau mori, se simte la fel, căci ambele înseamnă tihna ce te cheamă cu glas de sirenă, mai ademenitor, mai convingător și mai tare decât toate celalalte glasuri. Mai convingător decât până și de cel al inimii tale.

One comment

  1. Ceea ce face un om atunci când este luat prin surprindere arată cu siguranță, mai bine ce fel de om este. (C.S. Lewis)

    Așa e cum scrii, doar că mor și tineri, neobosiți (de-un atac de cord, de-un accident). Dacă credem că viața e de la Dumnezeu, și așa e, atunci sfârșitul de-aici devine începutul vieții veșnice de dincolo (în duh). Știința (medicina, psihologia ș.a.) ne învață despre om ceea ce se știe; dar mai e și Biblia, sumarizând ea spune că omul e duh, suflet și trup. Dacă suntem înviați în duh (prin har și credință), avem un duh ca și al lui Hristos (nemuritor). Vizavi de duh, atunci “Cum este Isus, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. (1Ioan 4:17). E o schimbare de paradigmă, din om firesc, natural, devenim om duhovnicesc cu o gândire ca a lui Dumnezeu și atunci cunoaștem ceea ce a pus El în duhul nostru.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s