Pe sânii tăi

pe sânii tăi

privirea mea curge

ca mierea sau ca umbra unui perete ce crește încet între noi

numai în șosete galbene cu stele albe te-ai plimbat

ultima dată prin viața mea

e galben și desperecheat fiecare sărut

ce-l cheamă-n nevoie pe altul

Celălalt.

să-mi smulgă carnea crescută în stâncă

 

 

One comment

  1. “umbra unui perete ce crește încet între noi […] desperecheat fiecare sărut ce-l cheamă-n nevoie pe altul”
    Chiar mă-ntrebam, de ce nu scrie Menda poezii, că tot îi place să scrie texte scurte, concentrate-n idei… La mine, prozaicul, e-n spiritul haikului lui N.S., “întunecând întunericul, iată porțile luminii”.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s