Cu labele ude

E într-adevăr una dintre cele mai dificile dileme, să dai la o partea perdeaua și să-l vezi dincolo de ușă, așteptând, și, deodată entuziast că s-a mișcat ceva înăuntru, să miorălie jalnic spre tine, privind în sus, încercând să te fixeze prin ușa de sticlă, mutându-se tot mai agitat de pe o labă pe alta, cerând să fie lăsat la căldură. Ce faci atunci? Să-l primești înăuntru, știi c-o să fugă pe după mobile și-o să-și însemne terenul, și-o să te exaspereze până la explozie, mai ales dacă-l auzi cum în spatele canapelei începe să-și ascute ghearele? Să-l lași afară, în zloată, jelindu-se auriu la poartă, ca un cerșetor împărătesc, iarăși, parcă nu cade bine? Am ales calea de mijloc, întotdeauna există nu două, ci măcar trei variante, chiar de-ar fi ca pe a 3-a variantă s-o inventezi pe loc.

Nici afară, nici înăuntru. Pe graniță.

Am crăpat ușa și l-am lăsat să-și bage capul, ca să-l mângâi. După cap s-au îndesat și trupul, și coada, dădea s-o tulească prin casă, deja în imaginația lui pisicească, vâna ceva undeva pe sub mese. L-am prins de gât în ultima clipă, înainte să-l scap în casă, și l-am întors la 360 de grade, să iasă. Pe jos a lăsat urme de derapaj, ca la mașinile sucite pe șoseaua udă, dâre de labe murate-n apă. L-am mai mângâiat așa, prin crăpătura ușii, cât să nu zică ca-s haină. Apoi i-am închis-o în nas, să-i blochez calea la musteață. Literalmente. A rămas pe dinafară privind cerșetor la bariera de sticlă, cu albele ude și mustețile lungi. O gânganie i-a atras brusc atenția și s-a dus de îndată după ea.

Morala: Atenție de pisic să ai și viața-i neasemuit de frumoasă!

2 comments

  1. Un timp am locuit în apartamentul de la parterul unei case, larg împrejmuite în partea sudică de un mic lac artificial, la rândul său străjuit de o pădure care se întindea și înspre partea de S-V, iar în partea de nord trecea șoseaua auto din zonă. Într-un mic perimetru închis din pădure, proprietarul român ținea câteva găinuțe, deși familia sa nu le consuma ca hrană, preferând să cumpere de la Walmart sau Food Lion. Pentru fiicele lor, un timp a ținut în casă câțiva puișori. Unul dintre ei a crescut și s-a dovedit a fi o găinușă pestriță care făcea ouă de-un albastru mai deschis. Era special nu doar prin frumusețea ei aparte. Adesea găsea o soluție să iasă în libertate, iar dacă prin metodele ei nu reușea, o ajutam. Când ieșea singură, sau nu, după un timp mă căuta fuga-fuga, alternativ, de la fereastra sudică unde era ușa privind prin geam și lovind ușor cu ciocul în sticlă, la geamul nordic unde dormeam, până ce mă-ndupleca să-i deschid să intre puțin în casă. I-am pregătit și o cutie, și-i spuneam “fă un ouț”; ascultătoare, a făcut de câteva ori. Când voiam s-o iau s-o scot afară rămânea pe loc s-o pot lua. De obicei nu inspecta decât puțin, privindu-se neapărat într-o oglindă mare care se ridica de la podea și, mulțumită că era acceptată, ieșea afară în mâinile mele lăsându-se imediat captată de verdeața locului. Atâta concesie i-am făcut, fiecare la locul lui. În viață ești nevoit să aplici LIMITE în relația cu oamenii și cu celelalte viețuitoare.
    Mulțumesc pentru ce vedem la tine prin fereastră și cât de aproape ne primești.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: