Două dileme cu absența și prezența like-ului

Dedicație: tuturor celor fără cuvinte, azi Heart Beat face 1000 de like-uri.

Prima dilemă.

De ce nu am like pe blog.

Pentru că e un blog de cuvinte. Punct.

E singura formă de exprimare acceptabilă. Cu cuvinte. Nu cu semne. Pentru că dacă ar exista vreo reacție din partea cuiva, acea reacție, oricare ar fi ea, nu poate fi redată prin Like. Like e non-limbaj, e non-transmisie, e sfârșitul comunicării și începutul ignoranței. Like e comunismul comunicării digitale, toți la fel, toți uniform, toți gri, fără gânduri proprii, toți de acord în turmă, și doar într-un fel de acord.

Like e atât de difuz, de impropriu, de irelevant, încât e la fel ca și când nu există. Nu zici nimic dacă apeși like. O grămadă de like-uri. O grămadă, și atât, de fapt. Poate fi de orice, de frunze, de nuci, de cartofi.

Nu poți folosi cuvinte să-ți exprimi o părere, sau un început de părere, sau chiar și-o nepărere, atunci nu poți comunica online. Nu doar aici, ci-n general, ești cineva care nu mai comunică în digital. Doar dai like, zvâcnești și tu ceva, să nu stai ca sacul de moloz, la fel cum dai din picior, reflex, când îți sare genunchiul verificat cu ciocănelul. Nu înseamnă decât tot atât. Că îți funcționează transmisia neuronală. Mecanicistic. Nu lasă urme, nu prelucrează, nu reflectă, nu produce nimic. Însă dincolo de-o transmisie electrică, tu ești mult mai mult. Și asta se vede doar dacă știi să te exprimi. În digital, în speță, în cuvinte.

Facebook, printre alte multe deservicii, îl face și pe cel al lăsării în jos, jos, jos de tot, chiar pe jos, a celei din urmă ștachete de comunicare online. How low can you go? Low as like. Nu trebuie să mai gândești, nu trebuie să mai legi două cuvinte, nu trebuie să mai fii nimic decât un deget ce dă un click pe like. Și te-a convins că așa ți-ai manifestat vârful tău suprem de existență, că așa ai fost, te-ai produs în eter, ai dat din picior și tu, ai mișcat. Un deget. Nu, chestia cu n-am timp, sunt prea ocupat să comentez, nu e decât o frumoasă învelitoare cu care te minți. O minciună care, treptat, va costa pe toți foarte scump.

Încearcă data viitoare când dai like, să spui ceva. Da, cere curaj. E nevoie de curaj să nu te mai minți. Să nu mai apeși încă o dată pe like. Spune ceva ce te reprezintă pe tine. Altceva decât s-a spus, altceva decât să copii, să îngâni. Altceva decât un sinonim de like. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are gândurile tale în afară de tine, de ce să nu le spui? De ce să le acoperi pe toate sub placa de beton al like-ului unidimensional, uniform, comunist? Să chiar gândești la ce-ai văzut sau citit și să emiți o părere, să execuți un proces cognitiv, nu mimetic. Ai să vezi ce greu îți vine. Să nu apeși repetitiv pe like, să scrii cuvinte, devine un efort uriaș, aproape dureros. Direct proporțional de greu cu cât de multe like-uri dai pe zi.

Și a doua dilemă.

De ce dacă nu am buton de like, totuși primesc like-uri. Nu se lasă. Tot, cumva, apar. Se infiltrează, ca mucegaiul, ca dogmele, ca propaganda comunistă, ca minciunile ce ne feresc să trăim din plin. Nu știu cum apar. Singura explicație e că, alături de taxe și moarte, acum nici de like-uri nu mai poți să scapi.

Oare ce s-ar face oare oamenii dacă ar dispărea, pentru o zi, butonul de like? O mândrețe de virus care suprimă like-ul, asta doresc din inimă Facebook-ului. Ar comunica, din nou, oamenii, cu cuvinte? Sigur! Da, ar începe să scrie din nou cuvinte, din 4 litere. Știți care?

L

I

K

E

6 comments

  1. De acord cu tine. Și nu-i prima oară 🙂

  2. Cu riscul de a vă supăra iar, l-am dat – n-am curaj.

  3. Ai spus prea bine ce trebuia spus. Doar că citim mai multe bloguri, dar nu comentăm și nu comunicăm oriunde și oricând. Unele locuri le vizităm mai des, acolo ne place mai mult, altele sporadic, în alte multe locuri nu mai revenim. Uneori ne semnalăm prezența, alteori nu; încurajăm, alteori “ajutăm” perturbând.

  4. MariSiMici

    Ma simt cu like-ul pe caciula…E adevarat, sa dai click pe un buton de like e mai simplu decat sa scrii, e o exprimare facila a admiratiei, a faptului ca ceva ti-a palcut sau te-a atins intr-un fel. In lumea asta dominata de social media like-ul a devenit un simbol al reusitei pentru multi. Apreciez atitudinea ta, sa stii ca ti-as da like. Dar nu pot. Nici pe facebook nu te-am gasit, asa ca te caut din cad in cand unde stiu sigur ca te pot gasi. Si cand te gasesc te citesc si ma frustreaza ca nu pot sa-ti dau like, doar ca sa vezi ca am trecut p-aici. Asa ca uite, iti dau like cu 601 caractere.

    • Îți mulțumesc pentru cele 601 litere! Apreciez.

      Nu erai tu cu like-ul pe căciulă, ci eu sunt cea care port discuția asta cu mine de mai mult timp. L-aș lăsa pentru cei ca tine, care nu par să apese automat pe el. Deliberez încă. Uneori mai intru și eu în rând cu lumea. : )

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: