Mă doare inima. De la cafea.

Mă doare inima
De la cafea!
Am citit în ceașcă
Mă înșeli cu o perdea
Niciodată!
N-o să mănânc cu o altă fată
Ce bine puneai
Varză murată!
Altădată!
Era mult mai bine!

Casa Locco, versuri alandala, scrise prin nori de fum, de orice fum. Fără logică, cam ca multe discuțiuni pe la televizor. Măcar ăștia erau amuzanți.

Ascultam într-o vreme piesa, mă enerva, e drept, cam toată, dar îmi plăceau exact cele 6 cuvinte care fac titlul aici, intonația lor, mai ales, ridiculizând suferindul din dragoste, atât de frecvent slăvit de versurile din manele. Mă doare inima, inima mea doare, doare pentru tine, după ce am fost părăsit, ai plecat, dar apoi te lămurește de ce-l doare. De la cafea! Ha.

Așa tragic n-ar trebui să înceapă un articol în care să povestesc despre calitățile cafelei. Or fi multe, i-au ieșit atâtea vorbe că n-are rost să mai bag și eu în plus pe aceeași notă, mă refer la nota binefacerilor de după sorbitul de licoare neagră. Vorbe bune, carevasăzică, îndeobște, unele bazate pe studii, altele pe folclor, dar împreună încurajând un consum ce n-avea oricum nevoie să fie încurajat. Pentru că lumea o bea deja. Că e bună. Dacă dau peste una buna, desigur. Doar un bonus că mai are și antioxidanți, că una pe zi îl ține pe Alzheimer afară, la gard, să înghețe de frig în timp ce tu bei cafea fierbinte, că te întinerește, că spală colonul, părul și probabil că mai face multe și minunate isprăvi, ce-ar putea fi culese cu grijă și puse în volumul ăla rufos cu învățăciuni “de la bunica”.

N-am cum să vorbesc de rău despre ceva ce consum în fiecare zi împreună cu milioane de muritori de rând, muritori ce o beau dintr-o mulțime de motive, mai multe decât pentru care beau apă. Că la cafea intră în forță aroma. Și apoi adaosurile, cum e laptele, condimentele, alcoolul, că e mai verde sau mai prăjită, mai fiartă, strecurată, vânturată, caimac-uată, s-au făcut și cărți, și filme, și în curând vreun app, despre arta mânuirii și consumării cafelei, de pasionații care au vrut să ne spună ce e dincolo de-o banală ceașcă de cafea. It is history, heritage and the world.

Atât de pasionată n-am ajuns, dar istoria mea împletită cu a cafelei se duce mult în urmă, cam de când m-am văzut majoră și mi-am luat singură dezlegare că de acum, gata, sunt și eu om mare și pot să beau și eu cafea ca oamenii mari, prin asta înțelegând mai ales ca mama și prietenele ei, care de îndată ce se întâlneau la șuetă, cu asta se îndeletniceau. Cu făcutul, băutul și, pe alocuri, descântatul cafelei.

Cum iarna nu-i ca vara, pe atunci nu era ca acum, să apeși butonul și să iasă.

buton

Mai întâi trebuia măcinată. Iar înainte să fie măcinată, trebuia prăjită. Asta o făcea mama din când în când, pe-o placă discoidală metalică, pe care o așeza la încins pe aragaz. Pregătea mai multă, pe care o păstra apoi în recipiente din care lua la nevoie. La nevoie era adică când primea vizite. Atunci scotea un pumn-două de boabe frumos prăjite pe care le măcina. Pe loc. Și măcinai manual, dând la râșniță. Zgomotoasă, trebuia să răcnești să te auzi peste. Așa că mai bine făceai, din când în când, câte o pauză de dat la manivelă, ca să mai spui ceva mosafirului, să nu se plictisească uitându-se la tine. Apoi o puneai la fiert pe aragaz și o păzeai ca pe prunc la marginea apei, să nu dea în foc. Deja se împletea povestea când începea să iasă aburul, ce fel de abur, gros, vălătuci, drept, ce vorbea despre vremurile băutorilor, iar bulele vorbeau de bani, câți, mulți, mulți? Se lua caimacul în cești asortate cu farfuriile, ceșcuțe din alea mici, de cafea, cochete, porțelanuri albe cu floricele, nu străchinile cât capul cum se bea acum. Apoi ședeai în tihnă și sorbeai, dar deja ritualul trecuse, terminaseși cu el, faza cu sorbitul se îngâna așa de tare cu vorbitul, că nu mai știam dacă beau cafea ca să poată vorbi, sau vorbeau ca să obosească și apoi să bea cafea în pauzele dintre cuvinte. Cafeaua vorbită. Mai ai oleacă? Mai am. Mai pune.

Reapărea iar ca vedetă, cafeaua în prim plan, pe la urmă, când una din prietene ghicea în zaț și începea să întoarcă cănițele. Și aici e un întreg ritual. În primul rând cafeaua nu se bea toată, până la ultima picătură, ca atunci când dai peste cap rachiul ca să te dai mare că poți să te frigi pe gât fără să urli. Se mai lasă de-o gură, se volburește încet cana, ca să întinzi zațul pe toți pereții, apoi se pune cu fundu-n sus pe farfuriuța pereche, neapărat perechea cănii, să nu desperechezi seturile. Se așteaptă până se usucă, dacă te uiți prea repede, se scurg picături pe marginea cănii, “lacrimi și suspine”. De, vorba cântecului de mai sus, mă doare inima. Odată întoarsă, ai 15 minute maxim să te uiți după semne și să le vorbești, că apoi nu mai sunt bune. Deci e o artă foarte gingașă și la atingere, și la vedere. Pe lângă lacrimi și suspine am mai aflat de “surpriză la drum”, “potcoave”, “intră bani în casă”,  sau de “femeia cu păr roșu”. Nu înțelegeam nici atunci, nici acum, de unde știa că e roșu, când zațul e doar negru. Mama era cam sceptică, acum cred că, de fapt, îi era cam teamă, nu prea voia să știe, deși aia o tot îndemna. N-aveam voie să stau prea mult prin preajmă, prin bucătărie, mă fugăreau de acolo, că era ora de oameni mari ce vorbeau lucruri doar de ei înțelese. Așa credeau ei. N-am înțeles cum adulții au tendința să subestimeze inteligența copiilor. Ce dacă abia-ți ajung până la genunchi, înseamnă că nu e înzestrat cu inteligență? Cred că observam atunci cu o acuratețe mult mai mare decât acum, doar că atunci nu puteam face foarte multe corelații. Dar de înțeles, înțelegeam ce vorbeau între ele, chiar și criptat. Nu mă dădeam în fapt, mă retrăgeam când mă trimiteau de acolo, deși curiozitatea mă înfelia ca ascuțitoarea.

Odată și eu în rând cu oamenii mari, mi-am început idila cafelei cu cele făcute de mine, la ibric. Fierte. Turcești. Cum le făcea mama. Important era să fie fierbinți, să aibă zaț și caimac, și ochiulețe mici de spumă care să se uite la tine, în sus, rotund, cum văzusem în bucătăria aromată a copilăriei. Singura diferență e că nu-mi pregăteam singură ingredientul, ca mama, ci-o cumpăram de-a gata măcinată, în pungi închise ermetic. Fierbinți, pe balcon le beam cel mai des, aveam și eu un ritual al meu, doar că mai scurt, mai nerăbdător, le beam pe fugă, între două cursuri, stând în picioare, rezemată de balustrada foarte înaltă, privind forfotul străzii, într-un intermezzo aromat al zilei.

De la coada ibricului, întotdeauna albastru, ca și cănițele, încă foloseam cănițe mici de cafea, a pornit apoi o întreagă expediție de descoperire a celei mai bune cafele. Expediție cu peripeții, care a cunoscut atât perioade de satisfacție deplină, cât și perioade de nervoase căutări. Că nu găseam, nu de la sevraj. Căutări ale multdoritelor perioade de satisfacție deplină, un fel de zone feerice, când eram, în sfârșit, mulțumită de cafeaua mea. Nu dura.

După o multă vreme, n-am mai fost așa mulțumită de cafeaua la ibric, și-am încercat primul aparat de cafea. Cu picurător și filtru, ajungea la mine doar zeama. Zațul rămânea pe drum, în coiful poros. Se spune că e una dintre cele mai sănătoase cafele, cu cele mai puține otrăvuri și cei mai benefici compuși. Aparatul era unul simplu, în care trebuia să pui cafeaua gata măcinată.

Apoi au apărut pernuțele rotunde de la Philips, Senseo. Rapid, simplu, curat, calitățile premium pentru o dimineață ieșită pe ușă rapid. Mi-au plăcut cumva, am folosit o vreme aparatul, avea deja pernuțele mele preferate, inclusiv din cele cu lapte, să iasă cu spumă. Semăna puțin a capuccino. Doar semăna.

Apoi au venit tare din spate și-a furat inima oamenilor Clooney. George Clooney. Pardon. Capsulele. Mai intense, mai multe arome, mai convingătoare. De fapt, mai noi doar, mai altceva decât pernuțele. Și oamenii se dau în vânt după nou, chiar dacă nu e neapărat și bun. Mi-am luat și din asta, nu putea lipsi de pe lista experimentelor. Dar nu m-a atras, cu tot cu Clooeny-ul lor frezat, parcă aveau ceva mult prea fake. Prea solubil. Prea cu amintiri de ness. Unde ness-ul e bun doar cu pepsi și eu pepsi nu mai beau. Deci nici ness. Clooney se ține mai departe de promovat capsulele, dar sigur pe ascuns bea din cafeaua graal, adică din cea de mai jos. Really, George?

Expresoarele profi, ca din cele de prin baruri, le-am sărit, că nu mă interesa să pun jet fierbinte prin dopul comprimat de cafea, și indiferent de ce presiune aveau, 9, 15 sau 17 bari, era, în definitiv, o variație a filtrului sau pernuțelor.

Graalul mult căutat, deci. The ultimate touch. The final frontier. Ghici? Aia ca la mama acasă! Adică cea din boabe. Proaspăt măcinate. Și m-am întors la obârșie, după o rotație completă de 360 prin lumea cafelelor. Tot vorba cântecului. Altădată! Era mult mai bine! Am revenit la boabe. Îmi doream cel mai tare și mai tare să beau cafea proaspăt măcinată, să simt mirosul ăla din copilărie, inegalat de nicio pungă uimitor de vidată. Desigur că pentru asta, nicidecum la o manivelă de râșniță scandalagie nu m-am gândit prima dată, reușisem să trec și eu totuși de secolul 20, ci la o mașină de cafea avansată, care ticluiește împreună cu tine la dimineața ta, măcinând automat, pe loc, aici și acum, boabele și-ți generează instant cafeaua aburindă.

boabe

Nu se putea să n-o am! O astfel de mașină o iei în brațe și fugi, ca la răpirea din Serai. E prima pe care o salvezi în caz de incendiu, că și ea te salvează pe tine în fiecare dimineață, și la prânz, și seara, și la toate celelalte ore în care ți se pune ție pe chelie, ia’n să mai beau o cafea.

Dacă celelalte experimente n-au durat, asta cu mașina de cafea care-mi macină acu-acu, la botul calului cafegiu, boabele, și care, dacă mă ițesc un pic la ea, se pune pe treabă și la oră exactă, stabilită de dinainte, eu numai să mă ridic din pat, să îmi foiesc papucii de casă somnoros până la locul făgăduinței și să întind mâna, deci experimentul boabelor pe loc automat pregătite, ăsta și numai ăsta anume, durează. Tot durează. De ceva ani. Și singurul motiv pentru care aș schimba-o, ar fi să-mi iau una care-mi bate și laptele de-l enervează spumă. Cum ar fi de exemplu un espressor automat Philips.

La un search dat pe magazinul online magNET.ro găsești destule după care să te uiți, dar mai ales e bine să te uiți după sistemul de lapte cu cea mai rapidă curăţare în 15 secunde. Zic asta din pățite, extrem de pățite, nu din auzite. Am un amic care cu ceva ani în urmă și-a luat cea mai tunată mașină de cafea de pe piață, un fel de Jaguar al expresoarelor. Am fost s-o admir, s-o mir, s-o încerc, și după ce am încercat-o o dată, am tot continuat s-o încerc, deși nu dă greș niciodată. Mă duc să-l văd des, că beau cea mai bună cafea din boabe proaspete, poate să facă o varietate de cafele cu racheta aia futuristică, doar că are un defect. Unul singur. Dar e mare. Mă lasă să aștept. Intru și zic mașinii că vreau un latte macchiato. Invariabil, zic așa de când o cunosc. Și tot invariabil începe boscorodeala de curățare. Și aștept. Și aștept. Vreo 10 minute aștept, până mașina aia supersonică scoate ce-am poftit. Să poftesc încă 10 minute în plus, peste minutele pe care le fac pe drum până la el, că mă ia pofta deja de pe drum, din mașină, ca pe Bubico din paneraș, la gândul bonbonului din buzunar, se cheamă tortură. Tortură sofisticată. Căci Jaquarul ăla fandosit nu se curăță repede de lapte. Ci atât de lent, atât de agale, atât de nostalgic, atât de toamna pe deal buciumul sună cu jale, încât m-a convins pentru mult timp să nu-mi doresc să am și eu. Acum, ce crezi? Aflu că se curăță în 15 secunde. 15 secunde! Păi? Să nu schimb foaia, pardon, mașina, și să intru și eu în rândul și-mai-mult-prea-fericiților băutori de cafea?

(Post publicat în cadrul competiției Superblog, toamna, 2019 – proba IV)

2 comments

  1. Citind, am rămas afiș! Minunat scris, Menda, cu-adevărat minunat. Precum o lovitură perfectă la tenis, de final de meci. Un ultim răspuns, lung de linie, în colț, la intersecția cu terenul celuilalt jucător, prins pe picior greșit, alunecă și cade în fața ta. Game, 7-6, set, MECI….! Congratulations!

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s