Extratereștrii de buzunar, o iubire din copilărie

În mai multe rânduri, de-a lungul anilor, am căutat o carte citită demult, care mi-a rămas în minte ca o amintire foarte dragă, dar despre care uitasem aproape totul, înafară de numele eroinei, Ada Alintata, și că era vorba de niște nasturi și de o lume fantastică. N-am citit Alice în țara minunilor și nici Peter-pan, dar i-am avut în loc pe Ada și nasturii ei.

Fiecare tentativă de-a descoperi despre ce carte era vorba, de până acum, a fost fără succes. Aveam să mă împac cu ideea că e o carte pe care n-am s-o mai aflu niciodată, așa cum e un almanah de pe vremuri, cred că e un almanah. nu știu sigur, pentru copii, în care se povestea despre eschimoși. Mi-a plăcut mult volumul ăla divers, poveștile din el, din care nu-mi amintesc aproape nimic, înafară de desenul unui iglu. Așa aveam să aflu de eschimoși și de iglu pentru prima dată.

Amintiri pierdute.

Mă uitam cu drag cum paltonul întins pe scaun își etala măndru, ca niște epoleți, cei cinci nasturi de forme și culori diferite pe care i-am cusut aseară, după ce îi picase unul. Un nasture ce căzuse din cei patru pe care-i avea, toți la fel, ordonați, în aceeași mărime, formă și albastru cu al paltonului. I-am tăiat pe toți și i-am înlocuit cu alții, dezordonați, suciți, roz, violet, galben, indigo.

De atunci îmi plac nasturii, de când am citit cartea cu Ada Alintata și cu nasturii ei. De atunci îmi place să cos nasturi, deși n-o fac nici des, nici bine, rămâne ce e mai important, bucuria de-ai mânui. Mai ales cei mari îmi plac, cât mai mari, ridicoli de mari, mă duc cu gândul la nasturi ca un volan, pe care dacă-i sucești, începi să zbori. Cred că tot de la carte mi se trage.

Și contemplând eu nasturii mari și neorânduiți ai paltonului, am dat, fără prea multă speranță, un nou search după Ada Alintata. Surpriză! De data asta a apărut ceva la căutări. Găsisem cartea! În sfârșit, după zeci de ani, se întoarcea la mine, chiar dacă doar în nume. Măcar aflam că se numea Extratereștrii de buzunar. Volumul e imposibil de găsit, n-a mai fost reeeditat. Doar să bat anticariatele în lung și-n lat, s-o găsesc. Dar cine păstrează în stare bună, lizibilă, cărți de copii? Eu, poate, dar cea de acum. Pe atunci eram prea mică să mă preocupe viitorul și păstrarea amintirilor.

Sunt puține informații despre carte, tot puține și despre autor. E scrisă de Alina Nour, ce nume frumos, care a mai scris și alte cărți, despre care nu știu nimic.

Singurul loc unde am găsit comentarii mai multe despre carte a fost pe blogul Bicicleta Galbenă, ce frumos nume și ăsta, dar așa și se cuvine, e al unui alt autor de cărți pentru copii, Alex Moldovan. I-a plăcut și lui cartea. Se pare că mai sunt copii mari care-și amintesc de ea. Și el o vânează prin anticariate, poate a și găsit-o de atunci. Am competiție.

Aș vrea s-o recitesc. Și după ce-o recitesc, s-o păstrez undeva în casă, la vedere. Să trec pe lângă ea și s-o mângâi din când în când.

S-o recitesc pe hârtia galbenă a volumului vechi, cu tipăritura de atunci, cu desenele alea la care să mă uit îndelung. Le-aș colora, probabil, acum, nu știu dacă atunci am făcut-o. Pozele din cărți erau foarte prețioase pentru mine într-o lume așa de săracă în culori și în jucării. Mă uit acum cu invidie și regret nemăsurat în magazinele cu jucării, în libăriile cu cărți pentru copii, ce ofertă copleșitoare, exact ca de basm, ca în țara de turtă-dulce, unde pretutindeni unde te uiți e doar culoare, desen, jucării, toate îmbietoare. De ce nu-s acum copil să mă scald în oceanul de imagine și culoare? Mâinile mele de copil au avut rar ocazia să țină o carte de povești cu poze. Cele mai multe povești le-am citit în volumele din seria Povești Nemuritoare, o serie de cărți în format mic, cu foi gălbui, cu tipar îngroșat, grosier, ce se vedea puțin și pe spatele filei. Volume pline de scris, de litere, de semne negre pe fond pergamentos. Un deșert nesfârșit de litere, fără imagini. Doar semne negre, nicio poză, cât de mică. Minusculă. Cred că și dacă-mi desenau doar o buburuză cât vârful de ac pe una din file, aș fi fost în al noulea cer de încântare și-aș fi revenit mereu la pagina aia s-o admir. În schimb. a trebuit să mă mulțumesc doar cu coperțile, bine că măcar le aveam pe alea. Un copil nu e greu de fericit. Coperți care mă fermecau oricum, tot încercam să ghicesc din ce poveste or fi fost. De aceea dacă dădeam de cărți cu poze, era sărbătoare, le priveam mult, le admiram, le prețuiam, le luam în poveste și dincolo de ea. Iar dacă mai era și frumos desenată (o, câtă grijă ar fi trebuit unii desenatori să aibă de ilustrații, unele erau făcute atât de prost, de sec, sterp, fără niciun farmec, indiferenți la dorul de frumos și armonie al copiilor), era ca o împărtășanie, o pâine sfântă cu care-mi hrăneam sufletul aspru-doritor de imagine și culoare.

Când i-am văzut coperta, mi-au dat lacrimile. Am recunoscut-o. Lacrimi de bucuria reîntâlnirii cu jucăria din copilărie.

Copertă cu limba mare a ceasului arătând spre un nasture mare și vesel, la fel de mare și vesel ca cei cusuți aseară pe platon. Copertă la care m-am uitat mult, mult de tot, avid, aducându-mi la suprafață încă un detaliu, desenele dinăuntru. Mi-am amintit că avea desene alb negru, toate la fel de frumoase, artă naivă și gingașă, ce-mi hrănea imaginația de copil. Desene în același stil ca și coperta. Aflu acum cu admirație că sunt desenate chiar de autoare. Și-a ilustrat cu grație propria ei poveste. Desena frumos, inventa frumos, scria frumos, scria cum trebuie ca să ajungă la un copil, dacă a trezit atunci în mine dragostea de nasturi. Nasturi, nicidecum năsturei, nu le zic niciodată năsturei. Sunt nasturi, au demnitatea lor. Poate că era predestinat să-mi placă nasturii. Primul cuvânt, mi-au spus ai mei, pe care l-am spus, a fost bumb. Nasture.

5 comments

  1. Menda, am găsit cartea pe ocazii. Cel care o vinde(Mușatescu) o are în stoc(4,5,lei +10 lei transport) Este și Târgul Cărții, dar la un preț imposibil, asta ca să nu spun nesimtit(undeva la 60 de lei) Arunca o privire dacă vrei. Cred ca la fiecare din cele doua mai este câte un exemplar, dacă am văzut bine. Eu, recunosc, nu am citit cartea asta, dar te las pe tine sa te uiti

  2. Știu, dar în alta parte era epuizata. Eu am cărți de acum 50 de ani și mai bine care arata mult mai bine, dar eu, pana acum 2-3 ani, încă îmbrăcam cărțile în hârtie mai groasa, asa cum făceam în copilărie, sa nu se murdărească și sa nu li se îndoiască coperțile.🙊Mai era o nota pe un anticariat cred ca pe anticariatlibrarie.wellcome.ro, unde spunea ca o poate face rost la comanda

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: