Zboară low-cost ca să fii tratat ca low-life

Următoarele rânduri sunt scrise după o experiență îndelungată cu zborurile low cost și, dintre ele, cele în mod special vizate sunt companiile Wizz air și Ryanair.

La întrebarea meschină de ce aș mai fi zburat cu ele, dacă nu corespund standardelor unei călătorii civilizate cu avionul, am să răspund obiectiv, ne-emoțional (deși aș fi preferat altfel): pentru că nu am altă alternativă!

Pentru că au monopol prins pe cursele aeriene de care am nevoie dintr-un loc în altul. Pentru că nu am avion personal. Pentru că sunt un om de rând și voi fi nevoit să mă îngrămădesc, împreună cu ceilalți oameni de rând ca mine, în același spațiu strâmt, limitat, decis abuziv de cei care au puterea s-o facă (nu, nu mă refer la aeronavă, ci la sălile de așteptare în care ești blocat cu orele, în timp ce avionul pleacă mult după ora programată). Pentru că dincolo de-a protesta verbal, nu pot să fac nimic altceva decât să-mi înghit frustrarea de fiecare dată când sunt forțată să mă las umilită, invariabil, de companiile de low-cost, pentru că, așa cum ziceam, doar ele există pe rutele de care am nevoie.

Nu, chiar nu mai e niciun alt zbor.

Iar low-cost o fi probabil doar pentru ei, cum poți să transporți prostimea dintr-o parte-n alta cu cele mai mici costuri și cele mai mari câștiguri? Pentru călător rămâne doar o escrocherie. Da, zborurile sunt, low, dar low-grade. Costul nicidecum low. Costul e la fel de mare, uneori mai mare, ca la companiile celelalte, atunci când ajungi să aduni taxele, de bagaje, de urcat în avion, taxa de un centimetru în plus, amenzile inventate pe loc, taxa de nevoi fiziologice, taxa de respirat, taxa de existat.

Doar cine n-a zburat cu low-cost ar putea să zică despre rândurile de mai jos că e un hate rant. Cei care au trecut prin experiența asta și încă mai consideră că am fost prea dură în ce-am spus, înseamnă că:

1) ori au o stimă de sine extrem de joasă, ceva ce nu este ieșit din comun când vine vorba de o nație obișnuită să plece capul și să accepte, în timp ce e continuu batjocorită. Comunismul a făcut multe nemernicii, una dintre cele mai nimicitoare fiind ruperea coloanei vertebrale, transformarea oamenilor în râme care să se târâie în lipsuri, trădare și minciună, un mod de adaptare ca să supraviețuiești unui mediu ce frânge tot, mai puțin speranța. Un mod de supraviețuire automat, ceva ce nu dispare c-o generație, două, și se schimbă picătură cu picătură, cu fiecare om care își îndreaptă spatele în cel mai mic, neînsemnat gest de revoltă, de neacceptare, de spus NU abuzurilor, care re-învață mersul erect, în două picioare, care-și redescoperă principiile strivite într-o formare strâmbă, în umbra marelui urs.

Cumva comunismul a generat aceeași moștenire revoltătoare, de sub-oameni, de obiecte, de sclavi, precum a negrilor discriminați o istorie întreagă, ce și-au început mai demult și-și duc mai departe lupta de-a ajunge să fie tratați egal. Și nu invitați pe ușa din dos a restaurantului, chiar și atunci când ai câștigat 4 medialii de aur la jocurile olimpice din 1936 din Berlin, iar festivitatea la care te duci e dată chiar în onoarea ta.

2) ori, cealaltă variantă, ar fi că sunt, direct sau indirect, co-interesați în a perpetua imaginea falsă a unor firme de zbor ce tratează abject călătorii.

Bine, acum când scriu, îmi dau seama că mai există și:

– a 3-a variantă, a celor proști, care nu că nu vor, ci nu pot să înțeleagă, în pofida oricăror argumente, atât teoretice, de principiu, cât și practice, din experiența brută, a celor care știu despre ce vorbesc. Nu lor mă adresez.

Mă adresez celor dinafara categoriilor menționate mai sus, cu excepția categoriei 1, din care vrând-nevrând, fac și eu parte, așa cum vrând-nevrând m-am născut în România. Și dacă asta nu pot să schimb, pot să schimb să nu mă consider mai puțin om, chiar dacă companiile de zbor low-cost mă tratează relaxat, nepăsător, de la confortul monopolului, cu disprețul cuvenit sub-omului, într-un comunism de tip nou, cu aceleași manevre vechi, un comunism al zborului. Nu cu indiferență, poate atunci n-ar fi așa de dureros. Ci cu dispreț, umilind în nenumărate și greu de imaginat, dacă n-ar fi fost puse în practică, tehnici de batjocorire. A timpului, a banilor și-a demnității pasagerilor.

Să vă povestesc. Să vă povestesc din experiența zecilor de zboruri. Cel mai des, dintre companiile low-cost cu care am avut neplăcerea să zbor, a fost Wizz air, și deși am zburat și cu Ryanair, și cu Blue-air, și cu Transavia, nimic nu se compară cu înjosirea de care ai parte când zbori cu Wizz. Pe locul doi la măgării, Ryanair.

De fapt, poate tot ce am scris mai sus despre low cost, ar trebui pus sub titulatura Wizz și Ryanair. Wrizz air. Sau Ryanizz air. Sau Compania aeriană Vrăjitorul Relu. Sau Magicianul Rică. Cu Blue air experiența a fost mult mai bună, incomparabilă. Mai ales la capitolul bagaje. Transavia la fel, tot bună. Ei îți dau și-o apă gratis.

Nu mai zbor de foarte mult timp de plăcere. Numai și numai de nevoie. O fac utilitar, strict utilitar, cu suprinzătoare noi inconveniențe presărate la fiecare drum, așteptând doar, ca acele ore atât de lungi, chinuitoare, dezumanizante, să treacă. Să zbori cu Wizz Air e odios. Ești tratat abominabil într-o lume în care cică ar exista customer service. Nu, la ei e doar customer degradation. Un calvar la care consimt informat. Because there is no other way. Yet.

De unde să încep?

De la costurile ascunse într-un preț ce începe domol, ademenitor, ca apoi să depășească costurilor la companiile ce nu te amăgesc cu sintagma ‘low-cost’? O înșelătorie care începe cu sintagma “low-cost” și se termină cu amuțirea oricărei voci ce ar spune ceva împotriva lor, când orice tentativă de plângere sau de feed-back pe site, este cenzurată?

De la amenzile extravagante și aplicate aleatoriu, la buna discreția personalului brutal, unor pasageri cu bagaj mai mic, pe când se închid ochii la alții, ce trec cu saci în spate, drept bagaj de mână?

Sau de la amenzile inventate pe loc, bagajul ți-a fost bun la dimensiuni la plecare, dar la întoarcere au decis că nu mai e? Și plata pe care trebuie s-o faci în celălalt capăt al aeroportului, până la care trebuie să o iei la fugă, să stai la altă coadă, gâfâind și tremurând de furie, fiind gata să pierzi zborul.

De la nerespectarea orelor de zbor, și așa stabilite inuman, ca să-și prindă loc ieftin pe aeroporturi, la ore ce-ți transformă o călătorie de câteva ore, într-o zi întreagă pierdută, căci trebuie să fii la timp la aeroport în creierii dimineții, ca apoi să fii ținut 3 ore într-o sală de așteptare mică, neaerisită, după ce-ai trecut de controlul de pașapoarte, de unde nu mai ai niciun drept să ieși, să scapi, și unde, pe lângă că sunt doar câteva scaune, de glumă, nici nu e loc măcar să te așezi pe jos? Tot ce lipsea, după presarea corp la corp a pasagerilor în camera insalubră, era să se dea drumul la gaz.

De la taxele de băut apă, care doar într-un loc se vinde și doar cu un preț, când te usuci de sete într-o sală strâmtă de așteptare, supraîncălzită, cu aer viciat, când zborul întârzie ore întregi și tu n-ai avut voie cu apa ta înăuntru, când te-au mânat acolo? Sau de la taxele de mers la toaletă, o singură toaletă la mai mult de o sută de oameni, stând claie peste grămadă? Sau ei nu au aflat că e vorba de niște clienți care au plătit pentru niște servicii?

De la personalul nepregătit, bădăran, mirosind a transpirație exact sub brațul pe care tot ți-l vâră sub nas, care-ți vorbește cu  aroganță și mojicie, care te tratează ca pe un nemernic, ca pe un deținut ce-și merită disprețul lor? Doar pentru că ai fost nevoit să zbori cu ei, ești automat tratat cu scârbă? Ai acceptat să fii aici, ia și înghite orice vrem noi să facem cu tine? De la țopârlani ce se dau la pasagere, întrebări vulgare, sarcasm deplasat, adresare ostilă de genul “ce bă!”, discuții personale, prea personale, despre lucruri ce ți-ai fi dorit să nu le știi niciodată, în gura mare, între membrii echipajului?

De la parteneriatele cu firme dubioase de închirieri de mașini, parcă alese pe sprânceană, precum și ei, când un individ te așteaptă la sosire cu cheile unei mașini vechi, îți cere bani cash, că nu acceptă să plătești cu cardul, și stai acolo să numeri la bancnote, în mijlocul aeroportului, în timp ce toți se uită la tine, ca să-l plătești? Iar dacă nu-ți convine cumva mașina aia veche și ruptă, atunci mai ai de pierdut o oră până la depozit, să-ți caute alta, poate ai noroc, în timp ce tu ți-ai planificat bine timpul de dinainte ca să poți să ajungi la meeting?

De la modul în care au modificat distanța dintre scaune, puse atât de apropiat unele de altele, încât s-ar potrivi doar unei excursii cu grupa a unor copii de 7 ani? Scaune înțepenite strict vertical, să nu ai cum să le dai niciun mm pe spate, deși, dacă ai face-o, ai ateriza drept în brațele celui din spate. Ca adult ajungi să stai cu genunchii înfipți în coastele celui din față, și să-i respiri în ceafă, în timp ce-n ceafă îți suflă pasagerul din spate. Zborul cu Wizz e imaginea perfectă de group spooning, cu fiecare pasager duios călare, în cârca celuilalt.

De la cinismul personalului ce te pune să-ți îndeși geanta într-un cadru metalic standard, în mod clar, vizibil, de 2 ori mai mic. Da, haideți, îndesați aici, spus pe un ton mârlănesc, în timp ce diferența e limpede și pentru un copil de 5 ani. Dar doamnă, ați schimbat dimensiunile de data trecută. Datul din umeri și rânjitul insolent ca răspuns. Iar tu, bagajul, cutia mimetică de două ori mai mică decât geanta vinovată, și ceilalți chinuiți ce stau la coadă, rămâneți într-un cer al tăcerii și neputinței.

De la avioanele vechi, sordide, de pe care-ți picură condensul de pe plafon, drept pe frunte? De la mizeria dinăuntru, mirosul dezgustător, scaunele mizerabile? Sau piloții prost pregătiți, ce nu știu, sau nu pot, să decoleze și aterizeze fără să-ți dezloce rinichii? Și da, am mers și cu alte firme, și m-am întrebat de fiecare dată, oare ei de ce pot decola domol, fără goluri subite de aer, și ateriza ca pe plapumă.

Dar da, de acord, poți evita poate unul din neajunsurile enumerate mai sus, dacă ai bagaje strict aliniate la măsurătorile zilei, cum ar fi bagaje de mână Wizz Air sau trolere ieftine oferite de Travelkit.

Se cade să precizez ceva. Oricare ar fi cerințele de articol pentru concursul superblog, pentru care acest post a fost scris, n-am să scriu nimic care să nu fie conform propriilor mele experiențe, idei, principii.

Despre Travelkit chiar am o experiență directă și-o părere de mai mult timp formată. Am dat peste ei întâmplător, adică peste produsele lor, cu ceva timp în urmă. Când am citit că sunt special făcute să încapă în cerințele Wizz-ului, am fost surprinsă. Foarte plăcut. Am simțit un fel de duioșie, ia te uită, s-a gândit cineva să ajute torturații de Wizz, să ne scutească de măcar una din neplăcerile atașate infectei experiențe de-a zbura cu ei. Iar faptul că se țin la curent cu cerințele companiilor de zbor e ceva duce deja în zona custom-made. Le-am fost recunoscătoare.

Am cumpărat atunci un troler. Doar unul. Și m-am gândit cu recunoștință și cu strângere de inimă la compania asta, la investiția lor. Cu recunoștință, că au început să facă produsele astea. Cu strângere de inimă, la gândul că n-ar trebui să facă producție prea largă pe articol, să nu rămână cu stocuri mari, nevândute, pentru că dimensiunile se pot schimba peste noapte, când cei de la Wizz, a căror politică de bagaje s-a schimbat de-a lungul anilor, ar mai născoci ceva pentru a ne constrânge să mai pătimim cu o taxă.

(Post publicat în cadrul competiției Superblog, toamna, 2019 – proba III)

8 comments

  1. Iar sunt nevoita sa iti dau dreptate. Doar faptul ca pe anumite rute nu am alta solutie ma mai face sa apelez la wizz!

    • Poți s-o iei cu mașina, când trebuie să fii într-un loc la sute de km depărtare, doar pentru o zi, ca apoi să fie nevoie să fii a doua zi în alt loc, la alte sute de km depărtare?

      Scriind despre ei, mă gândeam la alte companii low cost, foarte plăcute de zburat, care respectă călătorii, la ei cum se poate?

      E pur și simplu indolență, știu că oamenii nu au de ales, așa că n-au niciun interes să fie competitivi, pentru că sunt deja prin natura monopolului.

      Ia să fie încă o companie, două, să le facă concurență și să avem de ales. Atunci ori dau faliment, ori chiar se schimbă cultura asta josnică și oferă serviciile pentru care plătim. Nu e transport de marfă, ci de oameni.

    • Ma intreb daca voi apuca ziua aia in care sa vad un pic de decenta la ei. Poate ca as trece peste multe inconveniente, ca asa sunt eu, ma adaptez din mers, mai mult de nevoie, decat de voie, daca nu s-ar adauga la toate neajunsurile si calitatea mai mult decat discutabila a personalului

    • De ce să nu apuci? Mai e mult până la 100. : )

      Poate-i cumpără cineva și schimbă cultura de borfaș.

    • As vrea eu! 😂😂😂(asta e pentru suta aia)

  2. Sinceritatea povestirii, francă și obiectivă, stilul tău de-a scrie cu folos, dar și concis, sunt câteva dintre motivele pentru care ești apreciată.

  3. Pingback: Zboară low-cost ca să fii tratat ca low-life – Revista ARMONIA – Saltmin Media

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s