După ce mânjești bine, cureți bine

Logic, nu? Să cureți, după ce ai făcut isprava. Dar ilogic că mai continui s-o faci, zilnic mânjești, o faci într-adins, nu se întâmplă din greșeală.

Nedumerirea asta a apărut citind un titlu unui articol foarte bine intenționat (3 fail-proof ways to remove your makeup so that every last bit is gone.), scris să informeze despre cele mai bune metode de a șterge fața de vopseluri. De a o șterge foarte, foarte bine. Ca a doua zi să o iei de la capăt cu desenatul, pictatul și după-aceea, atenta și riguroasa ștergere.

Încep să observ că, din ce în ce mai des, am mai degrabă o reacție de respingere când văd fețe exagerat fardate. Care sunt tot mai multe. Tot mai multe măști. How fake can you get?

Îmi place, dacă chiar e musai să fie, machiajul discret, atât de discret că nici nu-ți dai seama că există, atingerea lui fiind doar o armonizare delicată chemată de întreg, ca o broșă în formă de broscuță de o rochie de cașmir verde, simplă.

În schimb, grotescul măștilor în culori apăsate și țipătoare a devenit o anomalie normalizată, ceva infiltrat bolnăvicios în decorul zilnic, peste care trecem cu vederea, așa cum trecem cu vederea peste copii care zbiară răzgâiat și părinți ce se aruncă disperați după fiecare nărav al lor, să-l îndeplinească cu determinarea cruciaților posedați de convingeri irefutabile, fără să există nicio clipă în mintea lor ideea că a crește un copil nu e echivalent cu a slugări unui copil.

Aceste machiaje exagerate, bufonice, mă duc mai mult cu gândul la clovni cu fețe false, decât la reușite tentative de înfrumusețare. Și cât de evident ar deveni pentru toată lumea asta dacă și bărbații ar folosi aceleași modalități și cantități de boiuri de a-și sulimeni fața! Cum a fost o vreme cu aristocrația franceză, când și femeile și bărbații își ungeau cu aceeași râvnă fața și părul cu pudră albă, își vopseau obrajii rozii și buzele bright vermillion. S-au deșteptat bărbații în cele din urmă și s-au scuturat de ridicolul situației, și au renunțat la boiuri. Femeile au continuat și, observând industria întreagă atașată obiceiului, cu cârduri întregi de specialiști și subspecialiști de machiaj, care să producă fețe cât mai desenate, cât mai artificiale, înțeleg că mai e mult până să se deștepte și ele.

Și totuși, uneori mă întreb, când vine și contra-curentul be as natural as you already are, la modă? Când devine evident ce denaturat, burlesc și stupid e machiajul ăsta strident? Când începem să ne mirăm de ce să sluțești, vopsind excesiv, nenatural o față care arată cu mult mai frumos fără culori grămădite peste culori, tușe repetate abuziv, groase, buze urlând de roșu rănit, ochi vampirici încercuiți până la morbid, obraji sufocați sub tencuială înverșunată? Și să ne oprim să ne mai ridiculizăm astfel chipul? Cu astfel de întrebări trag concluzia că ori sunt anacronică, ori vizionară. Ori ambele amândouă.

4 comments

  1. Pingback: După ce mânjești bine, cureți bine – Revista ARMONIA – Saltmin Media

  2. Eu am crezut despre mine ca sunt doar anacronica. Acum, cand vad ca nu sunt singura care gandeste asa, o sa imi spun ca sunt doar… normala. 🙂

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: