Mereu rămâne acel spațiu

Când nu vreau să fac ce ar trebui să fac, citesc la nimereală bloguri. Modul meu de evitare.

Azi am citit câteva, comentat pe ici, pe colo, diverse. Comentez dacă ceva mă stârnește în fluxul gândurilor mai mult de câteva secunde. Un Like e superficial, ca un flirt la bar, pe când cuvintele spuse sunt ca iubirea cea mare.

În România de la 1 jan 2020 se vor vinde cartelele prepay doar cu buletin, deci pe nume, adio anonimitate. Poate să cumperi acum un sac de cartele, dar trebuie apoi toate activate și plătite regulat, să nu expire.

Teoria conspirației, face-id-ul pe care a început să-l folosească apple, iphone, ipad, celelalte telefoane, ca modalitate de registru bine documentat de persoane, de parcă n-ar fi fost deja fotografiile de pașaport, iar despre numărul fiarei, aceeași discuție de acum mulți ani, reluată doar în alt context, din jurul codului de bare. 666. Oh, well… Nici mie nu-mi place face-id-ul, dar nu din motive de fiară, ci din antipatia structurală și obstinantă ce o am pentru intruziunea tehnologiei în spațiul privat. Lasă-mă pe mine să fiu cât vreau, nu-mi băga tu mâna în buzunar să-mi iei.

Neptun în Pești din 2019 până în 2026, adică și mai iluzionist ca de obicei, și mai mult fum la derută, dificultatea de-a discerne adevărul de iluzie, autoamăgiri. Suntem oricum buni la asta, n-avem nevoie de neptun în pești.

 

Dragostea pentru honda verde, veche și bună cu tine, așa de blândă, cum e un prieten bun.

 

De ce citesc despre grieving? Toți avem după ce plânge, contează să plângi destul când trebuie, să nu prelungești drumul în subteran până când te obișnuiești acolo, o ființă a întunericului, decolorată, codobealcă și oarbă, preferând bezna, susținând contrariul doar de teama de-a nu recunoaște adevărul, unde te orientezi mai bine, după ecoul pașilor prin apa mocirloasă ce-ți roade pielea, după respirația mică și umedă, ce se lipește anemic de pereți, cerând ajutorul insectelor negre, păroase, moluscoase, cu picioare multe, fugind repede din calea ta. Până și ele. 

 

I was always seeking some kind of safe haven in another“. I do too. Vine la pachet cu teroarea singurătății existențiale, oricum niciodată de combătut cu adevărat. Mereu rămâne acel spațiu, incomensurabil de mare, între tine și celălalt pe care te strădui să-l străbați toată viața.

 

Cuvintele ce nu fac dreptate emoțiilor, uneori prea ghem să poată fi desfăcute pe litere.

I guess I have days which compensate for all the silence. As in love.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s