Încep să se pârguie

Nici nu știu cum aș putea vreodată să fac ordine printre niște gânduri de care s-au agățat toate trecuturile, ca lumina aurie mângâind boabe de strugure de dimineața până seara, dezlipindu-se cu greu la apus. Vine noaptea, vine somnul, gândurile și trecutul lor tac împreună cu lumina ruptă de pe limpezimea boabelor ce încep să se pârguie.

Ești atât de teoretic, de inconsistent, de imprecis, încât de ți-aș scrie ție sau de mi-aș scrie mie, aproape același lucru ar fi. E ca un compliment, ca o adâncă încredințare. Sau e ca o mărturie de indiferență, căci și tu, și eu, am fi egali martori la ceva ce nu necesită pregătire, sau punere în scenă. Doar se desfășoară prin simpla grație a curgerilor de timp. Am fi aceiași martori precum stâlpii de telegraf pe lângă care treci, și care-ți oferă în fiecare zi aceeași prezență tăcută, nediferențiată, ție și restului lumii, borne oarbe pe lângă triluri de orbi.

One comment

  1. Cred ca toți avem astfel de gânduri. Eu am renunțat sa le mai ordonez, le-am lasat asa, oricum ieseau din rand, sau sareau când aveau ele chef din sertarasele în care ma încăpățânam eu sa le asez. Ma-am învățat sa ma strecor printre ele și sa le ignor pe cât se poate acel du-te vino printre neuronii mei și nu spun ca totul e OK, dar cel puțin nu ma mai lovesc asa tare

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s