Un om asumat, un câine asumat

Mă enervează crescător și exponențial să tot dau de atribuțiunea asta, sunt un om asumat. Toți se proclamă asumați. E, vezi bine, o mare calitate trendy.

Asumarea a ce? Ce e aia asumat? Ce îți asumi? Umanitatea? Defectele? Calitățile? Faptele? Și dacă faptele, atunci nu se zice așa. Se zice că-ți asumi faptele, deciziile, consecințele deciziilor. Nu că te asumi pe tine. Te.

Și cel neasumat cum e?

Cuvântul ăsta nu exista acum un an sau doi, e o ciupercă hibridă, nou ivită după ploile de non-sens de pe internet și de pe la televiziunile cu spălături pe creier.

E un cuvânt gol, nu știu ce înseamnă și probabil cei care-l folosesc, nu știu nici ei, doar îi atribuie o semnificație pozitivă. E ceva de bine, nu, să fii om asumat? Nu un om responsabil, sau un om integru, sau un om capabil. Nu.

A-s-u-m-a-t.

De cine?

Oamenii nu se asumă, ci faptele. E ca și cum ai spune, îmi asum câinele ăsta, sau copilul ăsta. Deși probabil nu suntem departe să se spună și așa, în înfloritorul și înfiorătorul limbaj tot mai de lemn.

În ce hal!

2 comments

  1. :)) bună remarcă, probabil nu m-am lovit așa des de ea, dar, spusă de tine, am recunoscut instant expresia!
    Și… nu mi-o asum 🙂

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: