Și zeul, și nimicul

Medicii ne spun că majoritatea bolilor au legătură cu stresul, iar dacă noi facem adesea față cu bine la stres sunt alții pe care-i ucidem lent prin stresul la care-i expunem. Însă cel mai mare medic, Isus Cristos, ne spune că stresul nostru și îngrijorările noastre nu doar că nu îmbunătățesc cu nimic situația, nici măcar nu ne ajută să luăm decizii bune, dar îl și dezonorează pe Tatăl nostru ceresc care știe ce ne trebuie și deja lucrează în a ne purta de grijă.” De aici.

Ori reducerea la absurd, ori dorința de-a înțelege lumea prin ochii altora, ori ambele amândouă împreună, mă fac să citesc lucruri ce n-au, aparent, prea mult de-a face cu bula vieții mele. Așa cum sunt blogurile de religie, sau de politică îndârjită, sau de crescut copii, sau de neveste precuvioase ce consideră porn-ul soților adulter, sau de gay cu arrested development emotional, ce schimbă iubiții ca pe șosete, plângându-se totodată de golul continuu pe care-l simt. Citesc, cumpănesc o clipă și dau mai departe. Ca azi.

Basmul religiilor ce toate încearcă să caute dincolo de văzut, de înțeles, de o anumită logică, o speranță în densul absurd al unei existenței căreia i s-a dat conștiință mai multă decât unei pisici.

Până și ateii au o religie a lor, un basm după care își aranjează viața.

Cum era bătrânica foarte foarte bătrână, frizând centenarul, pe care am vizitat-o de câteva ori la căminul de bătrâni, care era convinsă, complet și de-a lungul întregii ei vieți constant și complet convinsă, că după ce moare nu mai urmează nimic, absolut nimic, se face pământ bun de arat, și că tot ce-a însemnat ea, e numai și numai ce-a însemnat ea în viață. În viață. Și care-și aranjease cele de moarte conform basmului ei, cui lasă ce, cum e cu procedura de final. Deși convinsă că drumul ei se încheie total deodată cu moartea ei, fără nicio consecință de după, fără tragerea la răspundere postmortem, trăise totuși cuminte, cu umanul simplu și common sens-ul ca linii călăuzitoare, fără să aibă nevoie de frica de diavol, de un zeu bun la care să se plece smerită pentru ajutor sau de viitoarele pedepse iadice de după moarte, ca să nu fie un om răuvoitor. Despre soțul răposat cu vreo 20 de ani înainte vorbea cu părere de rău că nu mai e, îi purta recunoștință pentru ce făcuse pentru ea și familia lui. Mi-l arăta într-o poză în ramă, ținută pe dulap alături de fotografiile altor rude și vorbea cu resemnare că atât a fost. Lotul ei și-al lui. Nu păstra nicio urmă de speranță de revederi în ceruri, de viață de apoi, de el transformat în înger privind la ea de sus și păzind-o. Murise și gata. De atunci nu mai era decât în amintirile ei. Cum e ea acum în amintirea mea.

Am subliniat cu roșul în textul religios partea ce mi-a atras atenția, altfel de cum probabil și-ar fi dorit autorul. Cea cu dezonorarea imaginii divine atunci când ne îngrijorăm, când rupți de credința în atotputernicia și atotștiința figurii magice, ne facem griji despre outcome-uri, rezultate, ne facem griji despre cum o să se termine ceva ce amenință în clar să se termine într-un mod nefavorabil și ne stresăm cu grijile astea toate. Ne temem de umbra viitorului, în loc să ne tragem peste noi plapuma caldă și groasă a credinței că cineva veghează, ca un părinte ocrotitor un copil neajutorat. Păstorul și oile lui, etc. Și că oriunde s-ar duce barca, e bine așa, c-o mânuie divinitatea, care știe întotdeauna mai bine, dar asta numai dacă am crezut în ea cum trebuie.

Și nu e nimic neadevărat aici.

Ne trăim fiecare exact basmul în care credem. Universul e creat de credința noastră, inclusiv de credința noastră în nimic. Nu doar noi ne uităm la el, ci reciproc și el se uită la noi. Și zeul, și nimicul ne pot privi în mod egal înapoi din oglinda în care ne verificăm permanent prezența. Credința noastră e destinul nostru.

2 comments

  1. Când scrii potrivești tare bine cuvintele, chiar și afirmațiile făcute acolo unde te crezi mult prea dezinteresată.
    Ateii au o religie a lor.
    Credința noastră e destinul nostru.
    Vei rămâne surprinsă citind din Biblie Proverbele lui Solomon.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s