În câte feluri te poți trezi / Felul 1

În aproape 36524 de feluri. Cam câte zile sunt într-o viață de om. O viață de om care trăiește 100 de ani.

Azi m-am trezit obosită, cu chiu și vai am întins mâna după ceas și-am întrerupt soneria. Am mai adăugat puțin timp de somn și am zis să mai stau. Nu credeam c-o să adorm din nou, imediat. Ca să mă trezească iar, tot cu greu, soneria. De data asta fără să mai fie vreun buffer, trebuia să mă ridic, aveam un telefon programat.

Cu greu, am deschis ochii. Întors spre fereastră. Încet, întâi pe o parte, apoi în fund, apoi în picioare. Am învățat recent să nu mai sar din pat direct în picioare, la secundă, ci să-mi dau puțin timp înainte să mă ridic din pat, să mă adaptez la poziția verticală și la viața de zi.

De fapt, ce-i asta să sari așa imediat din pat? Unde te grăbești? La joacă, doar, deci o faci când ești copil și totul e o joacă. Nu mai sunt copil. Nu mai mă joc. Deloc aproape.

M-am ridicat.

Primii pași.

Măcar nu mă dor oasele ca săptămâna trecută.

Desculță.

Nu-mi place desculță. Unde mi-s papucii?

One comment

  1. Nici eu nu mai sar din pat. Cum ziceai, nu mai sunt copil. Dar nu știu de ce, de la o vreme, ma trezesc cu mult înainte ca soneria programata pentru o ora rezonabila, care sa îmi lase timp pentru rutina dimineților de dinainte de cabinet, sa zbârnâie agasant și suparator. Mama zice ca e semn de bătrânețe. Ce știe ea și eu nu stiu😏

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s