Smart marketing

Într-o lume tot mai plină de magazine online și tot atâtea șanse de a comanda produse acasă, e o bătaie tot mai mare între ofertanți de-a capta și reține clienții. Mai ales să-i faci să se întoarcă la tine. Căci doar de câte ori n-am cumpărat ceva dintr-un loc și atât mi-a fost, nu m-am mai dus și-a doua oară, că între timp am dat de alt site, cu alte desenașe, floricele, promisiuni, prețuri comparative și pe care am găsit, întâmplător, încă un produs, ce la precedentul nu era. Și tot așa.

Ieri am dat peste un alt magazinaș de produse biologice, inocent și pur în intențiile lui la prima vedere, dar șmecher și priceput la vândut marfa de mai multe ori la același client, la o a doua și restul vederilor. Prețurile parcă mai frumoase toate, e și ceea ce atrage din prima, cu vreo 10-20% mai mici ca cel mai mic preț de pe piață.

Who can resist?

Well… I did. S-a terminat joaca când mi-au cerut să devin membru cu drepturi depline, dar asta nu așa, gratis și by default, că te înscrii pe site, ci plătind binișor, cu promisiunea că-mi restituie după un an diferența de bani plătită pe membership, dacă nu o economisesc între timp din cumpărături.

Stai. Cum?

Super strategie! Te obligă să te întorci tot la ei și să tot cumperi, să-ți scoți pârleala, că doar ai plătit în avans, mascat în privilegiul de-a fi membru deplin ce primește mereu prețurile mai mici. Își asigură așa clienți fideli, care de data asta nu vin ca să strângă puncte de fidelitate, strategia se pare învechită, pentru o viitoare potențială răsplată, ci vin ca să-și ia înapoi banii pe care ți i-au dat deja în avans. Și dacă pentru premii potențiale ești mai delăsător, pentru plăți făcute în avans ești mai atent să te întorci după ce ți se cuvine de drept. Ei câștigă oricum. Dacă te întorci să îți comanzi iar de la ei, chiar și cu reducere, au rulaj, fac vânzare. Dacă nu te întorci, ai dat deja căciula de bani ce rămâne la ei.

Bineînțeles că n-am devenit membru și nu mi-am comandat nimic de la ei. Pentru simplul fapt că știu că aș uita să mă întorc. Mai au de lucrat la strategia destinată uitucilor conștienți.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s