Campionatul mondial de fotbal. Feminin.

Nu așa un delir general ca la world cup-ul masculin, când toată planeta suflă în ritmul meciurilor. Până și nemicrobiștii devin fani când e world cup, dar mai mult fani ai drapelului decât ai jocului. Bine, excepție face word cup-ul de anul trecut (și cel de dinainte), care a fost cam șters, neremarcabil. Ca și cum a scăzut entuziasmul real pentru joc, al jucătorilor înșiși, și-a crescut cel pentru bani și clasificații.

Dar femeile abia încep. Iar jocul lor e complet diferit. Frumos, aproape nostalgic. Îmi amintește de cum se juca în anii 60-70 la bărbați, când nu era jocul ăsta de forță, rezistență, viteză. Când aveai timp să vezi de la o poștă schemele, pasele, intențiile, când întoarcerile erau lente, jocul cu mai multă dezordine, mai multe găuri inopinate. Și mult mai mult entuziasm. Le regăsesc acum pe toate privind fotbalul feminin. Proaspăt, ingenuu.

O să se strice și el în cele din urmă, ca cel masculin, o să treacă în epoca forței și a tacticizării excesive, ce fură din creativitate, originalitate, improvizație, neprevăzut. Dar mai e mult până acolo, abia au început, e multă pasiune, multă curiozitate, multă uluială.

Apropo de uluială, ieri SUA a bătut Thailand cu 13-0. Portarul tailandez era o păpușică mică și înghesuită, dacă ridica mânuțele mai avea mult până la bara de sus. Au trecut mingile pe lângă ea ca și cum n-ar fi fost. S-a străduit, sărmana, dar ce poate face o mazăre de-a dura într-o poartă de adulți? Ce m-a mai uimit a fost bucuria juisantă a americancelor la fiecare gol, inclusiv la al 10-lea, la al 11-lea, la al 12-lea, la al 13-lea, de parcă toate ar fi fost primul.

Nu mi-am pus nicio clipă problema dacă n-au dat prea multe, cum s-a discutat apoi după aia, când s-a zis, critic, că America putea să se oprească la 5-0 sau la 7-0, de ce a fost nevoie să mai dea după, e ca și cum bați într-un om căzut, și-i tot dai?

Nu. Nu e așa.

Că nu e box, nu e knock-out style, ci un joc de 90 de minute în care fiecare are acel termen să arate ce poate. Sportivitatea e tocmai să arăți ce poți, performant, nu să te amesteci în gesturi de milă, pomană, milostenie. Sportul de performanță e feroce și revendică limitele fizice și psihice. Nu cele de ajutor umanitar, nu în cursul actului sportiv. Ce e pe lângă e o altă poveste și o altă industrie. Sportul pur, dezbrăcat de zorzoanele masmediatice, e strict industria gestionării și depășirii limitelor predecedente/predecesorilor.

Deci, încă niște zile cu fotbal frumos. Scânteitor, înfocat, avântat, viu. Nealterat.  Jucat de tinere entuziaste, radiante și îmbujorate femei.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s