Da, după dragoste, vine cinismul

De aici.

“Am să îți scriu câte o poveste în fiecare zi, pentru că nu vreau să îți lipsească zilele aste în care lipsești.”

Cândva începusem un lung șir de scrisori, cred că de dragoste scrisori, pentru că erau scrise cu patimă, neînfrânat, curgând continuu din mine ca dintr-un robinet uitat deschis la maxim, revârsăndu-se și cuprinzând toată lumea. Toată lumea cu excepția unui singur om, ce se unsese bine de tot cu seu de oaie pe trup, să nu se lipească niciun strop de el.

Scriam, mă scriam cu migală de bijutier ce scoate la iveală strălucirile pietrei dintre impurități și deviații, dar nu ca să nu-i lipsească zilele aste în care lipsea, ci ca să mă mânjesc eu pe suflet cu nălucirea că locuiam lumea lui. Nu.

Și lipsise oricum în toate zilele. Sau lipsisem eu în ale lui.

N-am existat.

Am dat de scrisorile alea și m-au scuturat fiori de dezgust și judecată aspră. Ce prostie! Să te dai cu înverșunare acolo unde n-a fost niciodată cerere de tine.

Da, după dragoste, vine cinismul.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s