Cu un gram mai ușoară

De ce un gram, de unde am scos un gram? De ce exact un gram și nu două? Sau de ce nu kilograme? Tone?

Cum am cuantificat? Metaforic?

Poate.

Cum altfel poți cuantifica dorurile?

Cât de greu atârnă o casă?

Cât de greu atârnă “acasă”?

M-am trezit azi cu un gram mai ușoară.

Femeie ușoară, fără căpătâi.

Femeie ușoară de loc.

Curvă a spațiului.

O nomadă.

Am rămas fără casă.

S-a dus.

Doar o iscălitură și s-a făcut. Atât de puțin e destul să îți ia atât de mult.

Azi dimineață nu mai era. Nu mai era acolo, pentru mine, locul meu de refugiu.

Jupuită de tot ce a fost al meu, jupuită de tot ce am fost eu în ea.

Prădând efemeruri. Prădând casa ce se pregătea să plece. Ca scrisul, poate. Frunze din salvia plantată de mine, rupte la repezeală, ca un hoț. Un boboc din trandafirul galben, ultimul boboc, restul tufei se trecuse în lipsa mea. S-a deschis azi într-un pahar cu apă. Cinci floricele, exact cinci, de iasomie, din vârful tufei ce anul ăsta s-a decis să înflorească mai târziu. Pe o creangă din nou puricii făcând adunare. Oare or să vadă? Oare or s-o stropeaască s-o scape de ei? M-am tăiat aseară în cioburile farfuriuței ce s-a spart la transport, încercând să recuperez floricelele albe de la fundul cutiei. Din bujor n-am rupt, era așa de mândru. Prima dată când a fost de toate dârz, a doborât toate vitregiile și-a dat boboci roz, rotunzi, cu guler verde, ca capetele de pui de gâscă. Face flori purpurii.

O să facă.

N-am să le mai văd.

Jaf sentimental al grădinii, încă câteva minute până la semnătura finală. Furt pe fugă a câtorva frunze ce stau acum pe un ziar așezat pe jos, începând să se veștejească. Sunt aromate degetele după ce culegi salvie. Are frunzele catifelate, blană moale de pisică verde și parfumată a pământului.

Să iau ce mai puteam să iau.

Ce mai poți să iei după ce dai tot?

Oftez. Îi simt prezența transformată în absență. Mă apasă în ușurătatea mea de femeie ușoară. Ușoară de loc, de spațiu, de timp. Simt locul meu ce nu mai e locul meu. Unde ar trebui să bat la ușă, dacă aș vrea să mai intru.

Aș mai vrea dacă nu mai e pentru mine?

Pereții mari și calzi de soare n-o să-mi mai sprijine spinarea.

3 comments

  1. De ce oare mi se pare ca, nu știu, gramul asta te face sa te simți ca și cum dintr-o data, pentru o vreme, porti toata durerea lumii pe umerii tai?

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s