Anne of Green Gables, varianta adultă

În timp ce încercam să eliberez masa ce a stat toată săptămâna plină cu conținutul vărsat din 4 genți, în fiecare aproximativ aceeași serie de obiecte, de la pixuri, parfumuri, șervețele dezinfectante, batoane de fructe compacte, de mult expirate, și pastile de urgență, și alea expirate în majoritatea lor, picuram boabe mari de lacrimi pe lemnul negru. Se făcuse o namilă de lucruri în qvadruplu exemplar, pe puțin, pe care mi-a fost greu s-o sortez. Înapoi în genți am evitat să mai pun, c-aveam să le uit acolo pe toate. Again. Namilă intimidantă cu care am stat în nas zile la rând până să reușesc, cu țârâita, să mai eliberez de pe ea. Azi dimineață, devreme de tot, prea devreme, după ce dormisem din nou doar 4 ore, și alea rupte-n 10, am coborât cu inima frântă într-un living plin de praf pe jos și c-o masă pe care dacă puneam o cană de cafea, n-aș fi reușit s-o mai deosebesc de restul cacofoniei.

M-am așezat pe canapea ca un arc, gata să mă ridic, cum stai pe un scaun cu trei picioare, și-am încercat să gândesc. Aceleași gânduri triste. Aceeași tăcere, fără răspuns la ele. Boabele alea ce ies din om când e trist, și care de un timp din mine ies foarte ușor și prea des, au început și-n dimineața asta fără somn să își facă drum grabnic la vale pe obraji nedormiți. În fiecare lună mai îmbătrânesc un an. Iar mă explic. Nu s-ar putea să nu trebuiască să mă mai explic? Celălalt să get imediat the point? Nu, nu s-ar putea. Pentru că mă explic, explicându-mi și mie.

Priveam prin perdeaua tăcută de lacrimi praful adunat pe jos. Doar într-o săptămână! Atâta praf. Nu mai termină ăștia cu lucrările, e mereu praf aici.

Și masa încărcată.

M-am ridicat brusc. Da, ca un arc.

Mopul.

Înainte de cafea, de apă, de orice, sculată dintr-un pat ce nu mă mai odihnește, prima activitate a zilei a fost să curăț. Parcă singurul lucru cu sens. Existam să fac curat. Să exist să fiu disperată e greu, nu ajută la nimic, pe nimeni. Disperată și făcând curat e mai util. Să curăț tot parful ăla și să eliberez masa. Se spune că ordinea din exterior pune ordine și-n interior. Nu pune. E doar senzația de spațialitate sau primenire. E nevoie de mai mult pentru ordine interioară. Și nici nu cred că ordine interioară e ce se dorește. Ci o anume liniște. Care poate vine cu un soi de detașare. Sau de relaxare în propria viață, chiar și atunci când se simte mizeră.

Am văzut bulinele mari, ude, de pe masă și de pe podele, în timp ce șmotruiam, bluza udă sun barbă. Ce dramatic! Spăl pe jos și plâng fără să-mi dau seama cât de mult plâng, și spăl peste urmele de lacrimi, cu naturalețe, de parcă așa se cuvine să fie.

Nu.

Nu se cuvine să fie lacrimi pe jos și tu să dai cu mopul peste ele.

Cât de dramatică sunt, am gândit, un fel de Anne of Green Gables, sau Anne with an E din film. Anne ce a crescut și-a rămas la fel de hyper, și-n nefericire, și-n exaltare. Mă bucur ca toată inima și mă frâng tot cu toată.

Nu s-a schimbat nimic. De ieri până azi. Sau de alaltăieri până ieri. Doar eu am sperat lucruri ce-n final îmi fac rău să le sper. Sufăr de fapt pentru că realitatea e altfel decât ce-aș vrea. Un motiv stupid oricum de suferit.

It is what it is.

În toate cazurile motivul suferinței noastre e în noi. În diferența dintre așteptări și realitate. Dar dacă tot sunt la it is what it is, acum e sadness, să fiu mai blândă cu mine și să nu mă cert prea tare doar pentru că-s tristă, că fac și eu ca toți oamenii, deși știu atât de bine teoria să fac altfel. Detașarea nu e așa de simplu de obținut când simți că atârni de un fir de ață. Sau de voința altcuiva. Dramatic! Cum ziceam. Anne.

Varianta adultă.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: