Skinny, curly, smiley

My opposites. Ne dorim ceea ce nu avem, probabil pentru că ce avem deja am experimentat, cunoaștem, și ne întrebăm cu o fi în altă piele, în altă viață, în alt loc.

Dimineață cu naturiste. Idei, creme, loțiuni, uleiuri, singurul subiect care mă ține acum interesată și care-mi dă voie să citesc mai mult de câteva propoziții. Am încercat ieri să citesc ceva de muncă și după ce ochii mi-au țopăit din două în două rânduri, am trântit cartea oftând la nici un minut după ce-o deschisesem, dându-mi seama că mă irită fiecare cuvânt.

Skinny e fascinant, în contrast cu curbaceous. Nu mi-a atras așa mult atenția loțiunea sau fetița ce ia parte la bucătăreală, cât mâinile ei super osoase care țineau vasul, când e filmată la un moment dat de sus (oare cine filma, o ajuta soțu’, vreo prietenă?) în filmul pus pe unul din blogurile de do it yourself, probabil destul de renumit după cum arată. Mommypotamus, reușit nume, poate deveni cu ușurință un trademark. Prietenoasă și plăcută, atât în scris, cât și-n filmulețe, când își prezintă rețetele de creme de frumusețe și sfaturile naturiste, pune și ceva din viața personală, din principiile ei de viață, așa am citit azi întâmplător că nici ea nu e de acord cu formularea anti-aging despre care ziceam dăunăzi, dându-i astfel un touch individual. Mâinile ei mi-au atras însă atenția, sunt la fel ca mâinile educatoarei mele, ce-a fost în copilărie modelul meu de frumusețe. De zână. Înaltă, slabă ca un fir, cu păr bogat, negru, ca abanosul sau ca albă ca zăpada, parfumată întotdeauna, purta doar haine deschise la culoare. Pantaloni, nu-mi amintesc s-o fi văzut în rochii. Acum, dacă mă gândesc bine, ăsta e semn că se complexa de picioarele ei ca niște bețe probabil. N-aveam cum să știu așa ceva atunci și rămâne și acum o speculație. Prima femeie frumoasă, după mama, pe care am cunoscut-o. Poate de aceea mă fascinează femeile skinny. Și-aș fi vrut să fiu și eu așa, doar că genele mele m-au înscris pe model curb.

Curly, of course, atrăgător, pentru că al meu e drept. Nu mă mai chinui să-mi fac unduiri, tentative reușite prin tinerețe, așa cum negresele se chinuie să-și întindă cârlionții, stricând frumusețe de păr ondulat. După un timp m-am împăcat cu el așa cum e, păr de japonez sau de indian, în văl prelins, greu, gros, continuu. Nu pot din când în când să nu admir o căpiță de păr forever neliniștit, torsionat, cu zulufi aruncați în toate direcțiile.

Smiley as opposite to sober. Sober mimic. Aveam o colegă a cărei gură zâmbea în repaus, și când nu zâmbea. Uluitor. Colțurile ușor ridicate, într-un început de zâmbet perpetuu. N-aveai cum să nu te simți imediat degajat în preajma ei, fără ca ea să fi făcut nimic pentru asta. Doar existând. Fantastic, nu? Compară asta cu tensiunea ce ți-o dă o mimică severă, o gură cu colțurile căzute. Nu că are ceva cu tine, doar că așa e ea. Copacul cu flori și tufa cu țepi, n-au niciuna vreo vină sau vreun merit, deep inside sunt aceleași molecule, aceeași sevă ce fuge în toate părțile, doar fațada e alta. Drastic alta.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s