Drobul de sare

Cum stăteam eu așa pe spate în cada plină de spumă și fredonam împreună cu Chris de Burgh Lady in red, pierdută în adâncimea versurilor și a apei, îmi pică ochii pe uscătorul de păr, pus sus, pe ultimul raft de deasupra căzii.

Mă uit și privesc.

Mă uit și treptat-treptat se scufundă semnificația celor ce vedeam și în mintea mea amorțită. Nu mai dăunăzi într-o piruetă de neegalat și de neconceput mi-a făcut feonul de unul singur o săritură tripluluț de pe raft drept în cadă, răsturnându-mi în traiectorie încă vreo enșpe flacoane, ca să am ce aduna și înjura? Da, exact, aceeași cadă în care stau eu acum întinsă și aștept să mă înmoi. Sau să mă prăjesc, la soartă. Mă uit la el în sus. El la mine în jos.

Dacă cazi, îl întreb.

Da, chiar, dacă cad?

Mor?

Mori!

Azi e și treișpe. Mai zi-mi o dată, cum era cu electricitatea aia? Cum merge? Cum cum merge? Până-n el, e cu electricitate pe fir, până-n carcasă, ca noi, oamenii timpurilor moderne, doar să apăsăm pe un buton și să se facă lumină. Sau vânt. Sau apă. După caz. Eu chiar mor, dacă ăsta-mi cade acum în cadă. Cum de n-am văzut asta până acum?! Deci mă electrocutează, iese fum din mine, se arde pielea, mor în cadă, așa, goală. Și cu încă atâtea parfumuri și uleiuri de cumpărat! Și mă găsesc ăștia așa aici? Măcar bine că m-am epilat.

Dar când mă găsesc? Că trece o zi, două, până să se prindă cineva că e cam multă tăcere dinspre partea asta. Până se prind ăștia să spargă ușa, încep să miros, mă băzăie gâzele, stafia mea foarte panicată și nelămurită mă bâzâie și ea, că nu înțelege din prima, nici din a doua, ce s-a petrecut. Ca și mine are probleme cu letting go, doar e stafia mea. Tocmai eu, care detest duhorile, să fiu găsită așa?! Mă uit la robinetul care curge. Stai, că ar fi și o baltă toată casa, că ar continua să curgă. Inundație, daune. Mă duc cu cântec. Și cu sicriu închis, clar. Stai, parcă voiam să fiu incinerată. Sau nu? Oricum nici nu mai contează, jumate de treabă ar fi făcută.

În timp ce-mi contemplu tot viitorul scurt, sumbru și imediat, nu scap feonul din ochi. Parcă e cam strâmb raftul. Parcă stă să alunece, nu? Oftez. Bine, hai să nu mor chiar acum. Mă ridic zemuind, îmi șterg mânile de prosop, și îl fixez mai bine pe raft, pun și-o piedică în fața lui, să îl țină.

Mă bag înapoi în apă și privesc mulțumită în sus.

E bine.

E sigur.

E sigur?

Dacă e cutremur?

Futu-i!

Mă ridic repede, cu furie și ceva teamă, trăgând apa după mine și dau să-l înfașc de sus cu degetele șiroind de apă. Îmi dau seama că-s murată ca o varză, dibui prosopul, mă șterg nervoasă, dau drumul la prosop, apuc uscătorul cu obidă și-l scobor de fir în jos, până îl văd că se culcă liniștit pe o parte pe gresia de lângă cadă.

Așa.

Nu apuc să răsuflu ușurată, că văd prosopul lăbărțându-se galeș în cadă, acolo unde-l aruncasem la repezeală, înghițind hulpav apa.

Repede, ia-l!

Să-l stoarcem, să crăcănăm la uscat țoala și să încercăm încă o dată să ne hodinim, de data asta poate cu mai mult randament, în cada cu spumă și reverii emo.

One comment

  1. 😀
    Foarte fain scris! Mă ierţi, eu m-am amuzat teribil deşi n-ar fi de râs, cred că ai fost într-o situaţie delicată 😀

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s