În mai, anul trecut

M-am tuns ultima dată. Ieri mi-am adunat puterile și am îndrăznit să încep o muncă titanică și meticuloasă, aceea de a centraliza tot ce-am scris în ultimii ani. Să adun în documente word pe ani, toate textele risipite pe toate gardurile, de majoritatea neamintindu-mi aproape deloc. Așa am văzut, în timp ce răsfoiam scrieri vechi, că anul trecut în mai am fost ultima dată când m-am tuns. Mult am retezat atunci, și asta încă după niște tentative artizanale de a-l scurta singură cu foarfecul. Cum făceam în studenție. Atunci ținea șmecheria, că îl purtam ondulat și nu se vedeau ciopârțirile. Acum se văd imediat. Îmi amintesc cum anul trecut, exasperată de lungimea lui și de lipsa cronică de timp de-a ajunge la frizer, de două ori am băgat cu nemilă foarfecul în plete și-am tăiat la ghici, harști-harști. Până când prin mai, mai de rușine, mai de dispracticalitate, mi-am făcut timpul pentru frizer.

Deci se face un an. Nu e de mirare că am început să am interogații poetice, oare n-ar trebui să-l mai tund, iar e lung, iar e greu, iar abia se ține cocul, blablablablabla. Și mai și cade, cade cu nemiluita, sau pare că e cu nemiluita, fiind așa de lung, câteva fire încolăcite între ele fac deja un ghemotoc care sperie sufletul meu de d’mazelă în distress că-și pierde podoaba capilară. Asta pe lângă drama incomensurabilă că și-o vede albind. Deși în secret, e și-o curiozitate, cum o să albească, cât de repede, cum o să arăte părul meu alb. Dar lungimea e… lungă. Acum că știu exact că e și de un an de acum de când nu m-am atins de lungime, știu că s-au mai pus cel puțin încă 15 cm, asta dacă crește cu media de 1.25 cm pe lună. L-aș tunde când e cald. L-aș lăsa când e frig. Și în principiu, obiectiv judecând, nici nu prea văd sensul să am părul așa de lung din moment de 99.99% e prins în coc. Nici în casă nu-l port liber, atât de tare mi-e intrat în oase modul ăsta practic și simplu de a ține părul. E cumva acolo, dar nu e. Aș putea la fel de bine să mă tund zero.

Mă gândeam cu câteva zile în urmă ce-ar fi să mă tund așa cum mă tundea mama în copilărie, scurt, ca pe un băiețel, ca să nu se încurce cu funde și cozi. Eu n-am fost niciodată fetiță la păr, am fost doar băiețel. Poate ăsta e singurul sens pentru care mare parte din maturitatea mea am avut păr lung. Ca să fiu și eu fetiță. Hai să-i dau mai departe voie să fie fetiță…e înduioșător cum alergăm după golurile de demult, încercând continuu să le umplem.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s