Cu pisica la picior

Am ieșit ieri să fac câțiva pași, spre seară, nu mulți, dar destui cât să sărbătoresc prima zi afară din casă după o săptămână de captivitate. Când am ajuns la pădure, o pisică tarcată, alb cu bej, stătea la soare, în iarbă, drept la marginea pădurii și mă fixa. O chem, fiind sigură c-o s-o rupă la fugă, dar dumneai făcut taman pe dos, țuști în 4 labe și zdupa-zdupa dă-i fuga la mine. Ups, să mă aplec s-o mângâi pe bagaboantă? Dacă iau altă minune de microb de iar nu mă ridic din pat o săptămână? Decid că n-o mângăi, deși se fâțâia drăgălaș pe lângă papucii mei; dar în schimb îi vorbesc, așa, domol, cum numai cu pisicile vorbești.

Apoi o iau pe potecă, printre copaci, să-mi văd de drum. Ea-mi sare-n față, tăindu-mi calea, mieunând și privindu-mă cu niște ochi de parcă mă cunoșteau. Îi mai zic vreo două, trei și merg mai departe. Pisica după mine, ba în stânga, ba în dreapta mea, mai înainte, mai în urmă. Mai merg ce merg și de curiozitate continui să-i vorbesc. Pisica ascultă și merge și ea cu mine prin pădure, ca la o plimbare. Într-o vreme mă opresc, să fac cale întoarsă, ea era puțin înainte. O strig, uite, o iau înapoi, nu vii? Se uită din iarbă la mine, ciulește urechile la o altă vietate foșnitoare, și se decide că vine și ea. Înapoi, după mine, iar la picior.

Din urmă se apropie două femei ce plimbau un dulău în lesă. Mare dulăul. Eu continui să merg, pisica însă se oprește drept în mijlocul potecii, privind amenințător spre câine și începe să se arcuiască. Nu să fugă, nu să scuipe, ci să se arcuiască în sus, de parcă-i creștea a la minut o cocoașă, și să fixeze dihania de 10 ori mai mare, care se apropia zmucindu-se să sară la ea.

Ce pisică e asta?

Ce e curajul ăsta?

Grupul câinofil se apropia, femeia care nu ținea câinele se desprinde și vine repede spre pisică. Aia nu mișcă niciun fir de păr, înghețase. Stătea să fixeze dulăul mai departe în poziție de atac. Și doar avea atâta pădure să fugă. Mă opresc și eu de tot din mers, să privesc de departe scena. Femeia ajunsă lângă pisică se uită la mine, se uită la pisică și apoi se apleacă șovăind și-i apasă cocoașa, s-o scoată din vrie. A mers, a scos-o. S-a destins. Pentru o secundă, de cum a luat mâna, s-a arcuit din nou de ziceai că-și rupe spatele. A mai încercat o dată, același rezultat. N-au avut de ales și au ocolit-o, prima femeie rămânând mai departe lângă pisică, de strajă, cealaltă ținând cu greu câinele ce se zbătea s-o flocăie pe prichindea. Iar prichindeaua nu s-a mișcat un deget, a stat în mijlocul potecii până au trecut de ea, în poziție de atac. Când au trecut și de mine, femeile m-au privit dușmănoase, crezând că e a mea, cea cu câinele nici nu mi-a răspuns la salut. Când au dispărut din vedere, m-am întors spre pisică și am chemat-o. A venit în salturi vesele la mine și a mers cu mine mai departe. M-a dus exact până la lizieră, acolo de unde o luasem. La urmă m-am aplecat s-o mângâi, pentru curaj, am simțit că n-o să meargă mai departe de locul ăla. A venit încă câțiva metri în afara pădurii cu mine, dar s-a oprit, chiar dacă am continuat să-i vorbesc. M-am întors după câțiva zeci de pași și-am văzut-o stând în mijlocul drumului, mă petrecea cu privirea parcă puțin nedurmerită, dar mai departe n-a mai venit.

Acum nici nu știu, am plimbat eu pisica sau m-a plimbat ea pe mine?

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s