O mângâiam întotdeauna încordată ca un arc

Lipicioasă, foarte lipicioasă, așa cum nu sunt de obicei pisicile, care-și drămuisc după cheful lor mângâierile cu care ai voie să le dezmierzi. Asta era lipicioasă, mereu acolo, aproape, cerând mângâieri pe blana moale, cerându-se să stea aproape de tine. Aș fi zis pisica ideală pentru mine. Dacă nu mușca. Dinții, niște clești subțiri, ascuțiți, se înfigeau în ce apucau de cum aveau ocazia. Chiar dacă niciodată nu perforau pielea, știam că fiecare iubire de-a ei vine cu scurtcircuitul dureros din trup, când își băga colții. În mână, picior, față. Semn de dragoste, pesemne, așa învățase afecțiunea. O mângâiam, o luam în brațe, întotdeauna încordată ca un arc, știind că urma durerea, mușcătura ei mică și încleștată, plata necurmată pentru că alesesem s-o mângâi pe ea și nu pe o altă pisică. Din milă aproape.

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s