O mângâiam întotdeauna încordată ca un arc

Lipicioasă, foarte lipicioasă, așa cum nu sunt de obicei pisicile, care-și drămuisc după cheful lor mângâierile cu care ai voie să le dezmierzi. Asta era lipicioasă, mereu acolo, aproape, cerând mângâieri pe blana moale, cerându-se să stea aproape de tine. Aș fi zis pisica ideală pentru mine. Dacă nu mușca. Dinții, niște clești subțiri, ascuțiți, se înfigeau în ce apucau de cum aveau ocazia. Chiar dacă niciodată nu perforau pielea, știam că fiecare iubire de-a ei vine cu scurtcircuitul dureros din trup, când își băga colții. În mână, picior, față. Semn de dragoste, pesemne, așa învățase afecțiunea. O mângâiam, o luam în brațe, întotdeauna încordată ca un arc, știind că urma durerea, mușcătura ei mică și încleștată, plata necurmată pentru că alesesem s-o mângâi pe ea și nu pe o altă pisică. Din milă aproape.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s