Lecții de pian

Pianul. Una din dorințele burgheze a celor care la vârsta adultă flirtează cu ideea pianului, o idee pe jumătate romantică, pe jumătate snoabă. Și vor să învețe să cânte la pian, caută un profesor și se apucă cu motivația celui ce vrea să demonstreze, cui?, că poate deprinde un așa aurit meșteșug, nobiliar aproape.

Un coleg s-a apucat cu vreo cinci ani în urmă și-a ajuns să poată duce mici partituri pe pian, cu nespusă mândrie. Ieri aflu de la altul că acum doi ani se apucase și el de pian, ca hobby, dar s-a lăsat repede pentru că trebuia să exerseze în fiecare zi. Hai, cu mare indulgență, putea din când în când să sară o zi, dar nu mai mult. Ceea ce tradus în termenii cotidianului devenea o întreprindere complet fantezistă pentru un tată de familie cu un job foarte demanding.

N-aveam eu vreo dorință fierbinte să învăț pianul la bătrânețe, dar dacă aș fi avut-o, sigur ceea ce-am aflat ieri de el m-ar fi ajutat să renunț ușor la fantasme de astea. Nu zic că nu se poate, probabil cu multă voință și timp dedicat zilnic, învăța un instrument și după ce-ai trecut de perioada de creștere și acumulare accelerată din copilărie și adolescență, când trebuie să fii expus la o bogăție de stimuli și încercări. Dar atunci chiar trebuie să-ți dorești cu toată ființa și energia ta, și să nu fie doar o simplă dorință la modă, ce sună bine în conversații elitiste.

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s