Clemență

Din vreme în vreme aveam ocazia să vorbesc cu the wise man in the dark room. Nu-și aprindea niciodată lumina, ca și mine nu putea să sufere lumina neonică. Mă întreba atent dacă vreau lumina aprinsă, când veneam la el, ziceam că nu contează pentru mine, deși conta, ca să-i dau lui voie să aleagă liniștit. Și alegea liniștea obscurului. Un obscur în care timpul se dilata nerușinat într-un secol al vitezei și-al lipsei de timp cronice. Întotdeauna timpul cu el mi s-a părut, cum rar mai am ocazia să experimentez asta, lung. Extrem de lung. Minutele treceau greu, se târâiau ca omizile și nu rar era când plecam mai repede decât era prevăzut. Poate și din sentimentul că răpeam din timpul aceluia care invariavbil avea zilele pline ochi de la început la sfârșit. Eu strecurată când și când printre treburile celelalte, un desiș descurajant de to do. Și nici măcar nu erau multe de spus. Sau nu voiam eu să spun prea multe, de teamă să nu-l dăruiesc deodată cu posibilitatea să vadă prin mine. Să-mi vadă fricile, îndoielile, nesiguranța. Deși nu cred c-a funcționat prea bine tactica mea de-a vorbi parțial, de-a tăcea pe marginile prăpăstiilor, fără să îi arăt cu degetul adâncimea. Pentru că unele lucuri le-a intuit și unele cuvinte au răsunat în mine cu ecoul metalic al unor chei aruncate pe pardoseala de piatră a beciului. Clemență, mi-a zis. Mai multă clemență pentru tine. Să nu uit cuvântul ăsta, s-ar putea chiar să am nevoie de el.

2 comments

  1. Pot să împrumut cuvântul? Mi-ar trebui 😦

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s