Working from home

Makes a huge difference. Bine, am exagerat cu munca și from home, desigur, dar asta pentru că mi-am spus încă un mic, să mai fac și asta, să mai văd și aia, și m-am întins, m-am întins cât am vrut, Pentru că aveam timp. Era toată vinerea numai a mea, s-o împart numai și numai cum vreau eu, nimeni cu întrebări, nimeni să îmi ceara să rezolv altceva, peste. Am dat gata lucuri rămase în așteptare din ianuarie și care cu fiecare zi ce trecea se făceau mai grele, mai amenințătoare, mai…greu de acceptat. Pentru că era încă o zi ce mă îndepărta de un deadline demult depășit, de așteptări ce iar nu le satisfăceam, mai ales ale mele.

La ora 8 seara, când am închis computerul ce sfârâise toată ziua, am avut, în pofida stării de aglomerare/apăsare mentală, o stare bruscă de bine. Tocmai făcusem ceea ce m-a vânat și m-a cam nimicit zile și zile la rând. C-o mișcare de braț am dat la o parte toate întrebările și datoriile din acea zi, ca atunci când vrei să faci sex pe masa din bucătărie și dintr-o rafală mături tot din cale, și mi-am pus în loc dosarele orgiei de vineri. N-am fost chiar 100% drastică în mișcare, cum era de așteptat, am lăsat ușa întredeschisă, în caz că e o urgență, că e nevoie de mine. Am dat telefon să le dau de știre că mă pot suna pentru orice întrebăre și dacă nu e nimeni și nu e nimeni și chiar nu e nimeni să mă înlocuiască, pot să vin pentru urgențe. A mers. Nu m-au sunat, n-a fost nicio urgență, toate întrebările li le lămurisem. Iar eu am avut o singură întrebarea aseară, la sfârșit, după munca de hercule de birou, oare de ce nu mi-am luat eu de mai demult o zi de asta de muncă de acasă, să isprăvesc dosarele. Aș fi evitat o mulțime de apăsare, de stres, de regrete. Poate învăț ceva din asta și nu mă mai cred atotputernică, chiar nu pot să le rezolv pe toate, oricât de atentă, de muncit pe brânci și distributivă aș fi. E oricum întotdeauna mult mai multă muncă decât pentru un om.

Ca răspuns la faptul că m-au consumat hârtiile alea de ieri, a fost un somn prea prelungit în zi de sâmbătă, când nu mai trebuia să fiu drepți la ora exactă. Așa că deși m-aș fi putut ridica mai devreme din pat, am ales să mă las să tot ațipesc în rafale. Și să-l visez pe colegul de bancă din copilărie, Daniel, pe care nu l-am suportat niciodată pentru că nu era nici prea deștept și nici prea înalt. De fapt era prichindel iar eu eram prea înaltă. Nu mă potriveam cu el. Morfologic. Iar când am putut să scap de el, deodată ni s-a dat alegere liberă la colegi de bancă, am fugit de el fericită. Dar azi l-am visat. Nu cred că l-am visat vreodată până acum. Lucra unde lucrez și eu, dar fusese plecat în concendiu tocmai când eu începeam un proiect greu și a revenit prea târziu, când era gata. Îmi spunea, făcându-mă să regret nespus că n-a fost cu mine de la început, știa cum merg lucrurile, că m-ar fi ajutat să scap de oțelirea mea și mi-ar fi fost mai ușor.

Oțelirea! M-ar fi păzit pe mine de oțelirea mea. Frazele astea de vis, ce frumoase și simple. Să fiu mai blândă cu mine.

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s