Alexandru Vlad

Nu știam că mai sunt oameni care chiar pot să scrie. În România. Alexandru Vlad e cea mai frumoasă surpriză pe netul ăsta de vreo câteva săptămâni încoace, de când am început să îl mai răsfoiesc. Am dat peste niște fragmente și le-am citit cu uimirea că foamea de-a citi niște rânduri bune îmi era deodată, prin suprindere, potolită. Scrie lung, cu paranteze, continuu, cu fraze întinse pe multe rânduri, pe care le citești în șuvoi, fără să respiri și ajungând la sfârșitul lor fără suflare. Încâlcit, elaborat și limpede și curgător, în același timp. Scrie bine, scrie extraordinar de bine. Scrie cum mi-aș dori să pot eu scrie, deși știu că nu se poate pentru că fiecare doar în felul lui poate scrie. Cum fiecare doar în felul lui poate trăi. Poate am vibrat așa cu stilul lui pentru că și frazele mele sunt lungi, uneori prea lungi, și explicațiile mele cu minuțiozitate, mereu rămânându-mi încă un rest, încă ceva de spus. Scrisul inepuizabil, care oricât s-ar întinde ai senzația că nu e destul. Ca viața.

Caut despre el și aflu că s-a și dus, repede la 65 de ani, în 2015. Trebuie să fac rost de cărțile lui.

Fragmentul care m-a entuziasmat, luat parțial de aici, Scurtă vizită acasă. Dialogul, măturătorul, cojile de semințe, mizeria de pe jos, totul atât de real, vezi oamenii, locurile, simți frigul, auzi întrebările. Alt text pe care l-am citit imediat după aia Eu și chiriașa dinaintea mea – aici. Excepționale!

Stam acolo și tremuram de frig și mă uitam pe pereți și mă gândeam dacă se poate face altceva în gară decât să stai să te uiți pe pereți și să tremuri de frig într-o sală de așteptare murdară, de parcă peste noapte s-ar fi strâns acolo oameni numai să mănânce, să facă murdărie. Era frig, așa cum poate fi câteodată vara dimineața, de te face să crezi că-i toamnă deja, septembrie sau octombrie, un frig amestecat cu ceață, de parcă-i tot una. Ba ieșeam afară și mă uitam la cerul senin și albicios deasupra ceții și apoi iar veneam înăuntru, schimbam frigul de-afară cu cel dinăuntru, care intra mai pe nesimțite, și așteptam să mai treacă ceva din vreme.

Pe jos era plin de coji de semințe, coji de pâine, bucăți de staniol de la brânza topită și ghemotoace de hârtie. De astă iarnă nu mi-a mai fost așa de frig la picioare și m-am tot învârtit prin murdăria aia ca să citesc afișele, niște afișe pentru prevenirea incendiilor, păstrarea curățeniei, o Hotărâre prin care se interzicea ceva și alte afișe rupte pe jumătate și murdare. Auzeam de aici cum trec peste linie la barieră camioanele cu muncitori, coberele, cum le zice aici, ș-apoi cum măresc viteza înainte, erau singurele mașini care treceau la ora asta și nici trenuri nu trecuseră de când am venit eu. Am vrut să mă scol de pe banca unde stam cu mâinile înfundate în buzunare și cu picioarele întinse înainte, sprijinit chiar de colț și uitându-mă la murdăria de pe podea și la afișe, când a intrat ceferistul pe ușă cu mătura și fărașul, cu șapca pe ochi, cu părul cărunt și cu nasturi lipsă la bluză și s-a oprit înaintea mea și m-a făcut să salut, a dat numai din cap și a lăsat jos mătura pe cojile alea de semințe, nu știu de unde era atâta murdărie, când nu vedeam oameni, și a început să-ntrebe:

– Ai dormit în frig, așa-i? Sau ai venit cu cel de patru și cinci minute, cu fierăraia aia care merge la Huedin. Ce naiba te-a făcut să vii la ora asta, sau ai dormit aici?

– N-am dormit deloc aici.

A început să măture semințele de pe jos, abia acum vedeam ce multe pot fi.

– Aha, vasăzică, ai venit la patru și cinci minute. Ai venit la Nădășel la cineva, rude sau prieteni, dacă ai pe aici. Nu te cunosc și nici nu cred că te-am mai văzut vreodată pe aici.

Mă gândeam să-i răspund, să nu-i răspund, dar s-a oprit din măturat și s-a uitat la mine.

– În Sânpaul am venit.

– Aha, ai în Sânpaul rude sau prieteni, poate, dar nici din Sânpaul nu poți să fii, căci eu cunosc lumea și pe-acolo și în satele de mai sus, și te-aș cunoaște dac-ai fi din Sânpaul.

– Sunt al lui Lupaș, cu atelierul.

A ridicat mătura de pe podea, s-a uitat la mine, apoi a început să-o scuture, bătând-o în coadă.

– Tu ești vagabondul de fiu-său cu prima lui nevastă, pe care a adus-o cine știe de unde de prin satele alea de sus, niște sate de unde nu și-a luat nimeni nevastă până la el de când știu eu. Tu ești vagabondul ăla de fiu-său.

– Nu-s vagabond.

A mișcat din cap neîncrezător.

– Ba ești. Trebuie să fii, că știu și eu cum e cineva când nu e, dar tu ești. Toți sunteți vagabonzi și nu vă tundeți, așa că poți să zici ce vrei. Să te vadă numai milițianul din Sânpaul așa netuns și vezi ce-o să-ți zică. De ce ești așa gălbejit?

– Cum gălbejit? Nu-s gălbejit.

– Alb la față.

– Sunt bolnav. N-aveam chef să mă lamentez ca un țigan desculț, și nici să-i spun mai multe.

– Ce fel de bolnav, de nervi? și da cu mătura mai departe pe podeaua făcută cu motorină de pe care nu se ridica niciun fir de praf, ci doar cojile de semințe se strânseră într-un loc, de puteai căra cu fărașul de trei, patru ori ca să le duci pe toate. Nu i-am răspuns nimic, dar el continua să vorbească ca și cum aș fi recunoscut că aș fi bolnav de nervi.

– Poate că ești și periculos și ai și crize. Cine știe? Știam că bătrânii și femeile au probleme cu nervii, cum au fost două mai demult în satul de dincolo de Sânpaul, două femei care au fost duse la balamuc ca să aibă lumea liniște. Te-am întrebat dacă ești periculos când îți vin crizele alea și nu mi-ai răspuns.

I-am spus că vorbește singur și înșiră prostii și l-am întrebat dacă știe cât e ceasul, dar parcă nici n-ar fi auzit ce-am zis, a continuat mai departe să vorbească și să strângă cojile acelea de semințe în mijlocul podelei.

– Cred că sameni cu maică-ta, nici ea n-a fost întreagă toată viața. Femeile toate-s bolnave un pic de nervi, au altfel de nervi, dar ea era mai tare, era serios. Și ce vrei de la taică-tău, bani?

– Poate că bani.

Începu să strângă semințele și hârtiile pe făraș.

– S-ar putea să-ți dea, mai știi? Nu te-a văzut demult, cred că nu te-a mai văzut de când erai mic, dacă n-o fi fost pe la tine cumva. Știi că e însurat?

– Are și-o fată, am mormăit eu.

– Două.

– Se poate că două.

M-am ridicat în picioare să mă mai dezmorțesc și să mă încălzesc, și poate c-aș fi vrut și să plec dac-aș fi știut măcar cât e ceasul. El trânti cu zgomot ușa sobei de fontă în care a terminat de aruncat cojile și hârtiile, și pe urmă, luând mătura cu el, s-a apropiat de ușă.

– S-ar putea să nu-ți dea. E zgârcit, știe toată lumea și n-ai de ce să te superi pe treaba asta, că așa se împart oamenii, în două grupe: zgârciți și nezgârciți, și el face parte din cei zgârciți, venea cu trenul fără bilet pe scări și când i-a venit o amendă, i-a tot venit de vreo două, trei ori și n-a plătit-o și cred că neplătită a rămas.

Se  mai învârti de vreo două, trei ori prin sală cu mătura în mână ținută de la mijloc, apoi ieși și ușa scârțâi groaznic și geamul crăpat zăngăni. Am ieșit și eu când am fost sigur că el trebuie să fi intrat pe undeva. Soarele se ridicase acum mai sus în capătul văii, scăpase și de ceață, iarba începea să redevină verde și să strălucească de rouă, am trecut pe sub tabla neagră pe care scria numele haltei și-am ieșit în soare până la linia ferată, pietrișul scrâșnea sub picioare încă ud și strălucitor, iar fierul liniei era rece de se simțea prin talpa pantofului și m-am uitat în lungul ei – două raze reci strălucind în soare și luând o curbă ușoară acolo unde strălucea mai tare. Trebuie să fi fost spre șase jumate, dacă nu mai mult. Și-am luat-o pe linie ca să nu mă ud, apoi am trecut pe șosea și-am mers înainte până am simțit căldura soarelui în spate, mai ales pe umeri, deși aerul era rece și asfaltul și mai rece, și-apoi mi-am dat jos haina și la început mi-a fost frig, apoi iar am simțit soarele după o vreme.

One comment

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s