Punctul pe i

Vine primăvara și am obosit. Poate și e normal după 12 ore de muncă.

Fără o limită sănătoasă, mereu crezând că am destule rezerve pentru orice mi s-ar arunca în cale. Și cu cât cred că am mai multe rezerve, cu atât mi se aruncă mai mult, na, demonstreză mai departe cât de multe poți, cât de viteză ești, cât de fără limite ești.

Doar că pe nesimțite, se adună și se cere plată pentru toate străduințele în plus, pentru tot întinsul de elastic. Cum a fost azi la ora trei când mi-am simțit ochii încălzindu-se ușor de frustrare și neputință. Gata să plâng? Gata. Dar n-am plâns. Iar nu scăpam ușor, deși mă vorbisem să plec mai devreme acasă. A fost treptat înghesuit pe lista de to do încă ceva ce nu era în programul normal și pe care a trebuit să-l duc la bun sfârșit. Munca încheiată. Deși a durat, mi-a luat mai mult timp ca de obicei, poate pentru că eram gata obosită. Sau poate pentru că eram gata frustrată și atunci am avut o rezistență mult mai mică.

Și mai e ceva ce nu m-a lăsat să plec mai repede de 10 noaptea acasă. Punctul pe i. Ajung să-mi agăț prea des zilele-n el, să întind de ele, ca praștia, și să catapultez orele, unele după altele, la grămadă, pe altarul lucrului bine făcut. Doar că lucrul bine făcut cere timp. Iar eu nu am timp.

Answer:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s