Penisul lui sfredelindu-mi vaginul

Ah, da. Avantajele unei zile libere. Să răsfoiești pagini de net, în căutarea unor confirmări. Sau a unor negații, care în cele din urmă tot de confirmări țin. Am ajuns pe partea idioată a netului, sunt sigură că e una de asta, doar că încă nu s-a delimitat bine. Probabil în anii ce urmează se vor segrega din ce în ce mai mult mediile online, după exemplul celor offline. Partea idioată și partea deșteaptă. Partea celor ce au ceva de zis și partea celor ce clefăie ceva deja mestecat de alții, de mai multe ori. Unii intră într-un restaurant de hotel de 5 stele, cu lambriuri de lemn, oglinzi uriașe, veze de cristal încărcate cu flori proaspete, muzică în surdină și chelneri lichizi, baletând în jur invizibil, dar deodată prezenți la cel mai mic gest. Alții intră în bodega zgomotoasă și înghesuită, cu lumini chioare, mirosind a transpirație și a poftă de carne, unde trebuie să țipi ca să te audă celălalt.

Azi am ajuns pe partea idioată a netului. În loc de Dark net, Idiot net. Am dat de 3 scriitori. Proști. Din păcate. Dar toți convinși până în albul ochilor că sunt geniali și că fac misiune de apostolat, fiecare pe felia lui de prostie.

Unul – scriitor de literatură erotică. Unde cuvântul literatură e un eufemism. Ca și cuvântul erotic, de altfel, în contextul dat. Un site plin de fantezii erotice, scrise de el, domnul roz. Sau de colaboratori. Material porn, adică, de masturbat. Citesc la nimereală câteva începuturi de povești. Una mai proastă ca alta. Scris prost, cu puncte de suspensie, interjecții, îmmm… ahhh… immm… La câte plescăituri implicite de limbă mai bine colabora cu J Oliver, la rețete de bucate. Știam că e ca dracu’ de greu să scrii literatură erotică, ce-am văzut azi a confirmat din nou că tropicul racului nu degeaba e tropicul racului. Am renunțat pentru totdeauna la orice speranță de-a găsi ceva bine scris acolo când am dat peste labiile ei lovind pelvis lui și penisul sfredelind vaginul. Seriously? Sfredelind?! Dragi amatori de porn, învățați anatomie! Învățați fiziologie!

Enough.

Al doilea scriitor, o scriitoare, ce se mândrește că e fată bătrână și se dedică trup și suflet scrisului. Autointitulată scriitor din 2015, are 23 de bloguri, 10 pagini de facebook, poze de amazoană răpitoare, cu buze boite în roz țipător (iar roz?!) și un manifest indignat pentru bărbați, cei mulți bărbați, hoardele alea interminabile de bărbați ce-i trimiteau avansuri online, rugând-o în genunchi să îi binecuvânteze cu atenția ei. N-avea timp de ei, se plângea eroic în manifest, ea avea de scris, mereu de scris. Era scriitor, și zice ea, mintea scriitorului e încontinuu plină de cuvintele, frazele, textele ce trebuie puse pe hârtie. Chiar așa? A mea nu e. Dar eu nu-s scriitor, pesemne. Deci, stai, încă o dată. Douăzecișitrei de bloguri! Again, seriously? Am avut un impuls să mă iau de mine, nu vorbește cumva invidia, dar m-am surprins citind blândă, cu atenție, dându-i timp, cu speranța să găsesc ceva de citit, ceva să mă inspire să-mi reiau literele, să „mă mai fac și eu scriitor odată”. Mă așteaptă scrisul de atâta vreme la poartă iar eu nu și nu. Voiam să găsesc ceva ce să mă facă s-o admir, să-i admir determinarea, chemarea, să îi aplaud munca intensă, nopțile nedormite dedicate scrisului, lupta asta, îndârjirea asta sunau vag cunoscut, dintr-o altă viață. Dar am găsit doar fraze submediocre, scrise submediocru, incontinență emoțională dublată de cea verbală. Și atât. Locuri comune. Nimic de publicat. Nimic ce să merite timpul nici să scrii, nici să citești. Mi-a părut rău. Un alt om ce-și consumă viața în direcții greșite. Nu are niciun prieten adevărat să îi spună să se oprească, să nu-și irosească viața muncind la ceva pentru care nu are nicio chemare? Să nu irosească viețile oamenilor din jur încăpățânându-se să fie altcineva decât ceea ce e, ignorându-și darul ei adevărat? It takes one good friend to save a life.

Al treilea scriitor, bătrân, 14 cărți publicate. Experiență, zic. Nu cărți publicate online, de el însuși, ci la edituri de brick and mortar, pe vremea de dinaintea timpului în care toate cuvintele, în roi aleator și preponderent nesemnificativ, au loc pe internet, fără discernământ. Poezii. Proză. Citesc. Oftez. Comunism, acreală, resentiment. Dincolo de asta? Nimic. Doar oftatul în batistă despre moarte și trecerea timpului. Oh, well, we know.

O stare de frustrare după 2 ore online, căutând ceva. Semne, poate. Sau doar distragerea din starea mea de angoasă. Singurul semn e acela că am lucruri mult mai bune de făcut, chiar și pentru difuzie a angoasei, decât să stau așa mult pe idiot side of net.

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s