Doar eu

Cea mai grea singurătate e cea în care nu-ți poți împărtăși viața cu trăirile ei. Mă regăsesc în ea des și așa știu cât e de grea. Ajung să mă tărăi în straie de plumb, fără să pot pune din greutate în palmele nimănui. E prea mult, e prea greu, tu ți-ai ales calea asta, du-ți-o, mi se spune, nu cu cruzime, ci cu grijă de sine. Nimeni nu vrea să ia durerea mai departe, ca-n fugărita copilăriei, na-ți-o, dă-o mai departe.

O duc eu doar, se oprește în mine, și aflu că e mult mai grea decât se spune. Aflu că e mult mai grea pentru orice arme ni s-ar da, pentru ce-am fi pregătiți. Căci ești deschis, suflet lângă suflet, auzi cum susură sângele din rana deschisă, simți câldura roșie pe degete, stai împietrit, ca să nu te sfărâmi, în miezul durerii altuia, obiect străin în rană, ce se vrea alinător, obiect străin ce se vrea dacă nu benefic, măcar inocent, nevătămător. Ești acolo, ți se pune durerea în mâini, castane fierbinți ce frig, le arunci în aer și le prinzi, încercând puțin să nu te doară pe tine, puțin să nu mai ardă pe celălalt. În cele din urmă ele tot ard, în combustie internă de neoprit, te ard și pe tine, n-ai mănuși, iar ca protecție ai doar ceva șorț de hârtie creponată ce prinde deodată flamă albastră, urgentă, ce arde repede și, deseori, pe ascuns. Găsești cenușa din tine și știi că ai ars, te-a pârjolit, dar n-ai avut timp să știi durerea, că a fost nevoie să treci repede, sângerând, la celălalt.

Comments:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s